Germania: Grevă fără precedent a piloţilor Lufthansa

Piloţii principalei companii aeriene germane, Lufthansa, au intrat, în noaptea de duminică spre luni, într-o grevă prevăzută să dureze până joi şi care este prezentată ca fiind cea mai importantă din istoria transportului aerian german.

131 afișări
Imaginea articolului Germania: Grevă fără precedent a piloţilor Lufthansa

Germania: Grevă fără precedent a piloţilor Lufthansa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Greva organizată de sindicatul Cockpit, care reprezintă peste 4.000 de piloţi, "a debutat", după cum era prevăzut, la miezul nopţii (01.00 ora României), a confirmat Stefanie Stotz, o purtătoare de cuvânt a principalului grup aerian european.

"Regretăm neplăcerile provocate pasagerilor", a adăugat ea.

Lufthansa anunţase, vineri seara, că îşi va anula două treimi din numărul de zboruri, adică 3.200, începând de luni şi până joi inclusiv, şi declarase că se aşteaptă la pierderi de 100 de milioane de euro.

Totodată, Cockpit a programat şi organizarea, în cursul dimineţii, a unor manifestaţii pe cele două mari aeroporturi din Germania, cel de la Frankfurt (vest) şi Munchen (sud).

Cele două părţi nu au reuşit la sfârşitul săptămânii trecute să convină asupra modalităţilor de reluare a negocierilor.

Sindicatul revendică aceeaşi convenţie salarială pentru toţi piloţii grupului, inclusiv pentru cei din filialele din străinătate ale companiei, lucru cu care Lufthansa nu este de acord. În acelaşi timp, sindicaliştii doresc şi garantarea locurilor de muncă.

Filialele Lufthansa, Germanwings şi Lufthansa Cargo (marfă) sunt şi ele vizate de grevă, programată până joi la ora locală 23.59 (vineri, 00.59, ora României).

În schimb, zborurile asigurate de companiile regionale ale Lufthansa nu vor fi perturbate.

Lufthansa asigură în jur de 1.800 de zboruri pe zi - dintre care 160 de zboruri intercontinentale - cifră care cuprinde şi zborurile companiilor sale regionale care nu sunt vizate de grevă.

Lista zborurilor care vor fi asigurate este disponibilă pe site-ul de Internet al companiei (www.lufthansa.com).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici