Guvernul Macedoniei afirmă că schimbarea numelui ţării nu depinde de Consiliul de Securitate ONU

Implementarea acordului privind schimbarea numelui fostei republici iugoslave nu depinde de Consiliul de Securitate ONU, a afirmat Guvernul macedonean după ce Rusia a avertizat că intenţionează să blocheze prin veto planul de modificare a numelui statului Macedonia, relatează Balkan Insight.

236 afișări
Imaginea articolului Guvernul Macedoniei afirmă că schimbarea numelui ţării nu depinde de Consiliul de Securitate ONU

Guvernul Macedoniei afirmă că schimbarea numelui ţării nu depinde de Consiliul de Securitate ONU

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mile Bosnjakovski, a afirmat că negocierile susţinute de ONU privind rezolvarea disputei cu Grecia vor fi considerate de încheiate cu succes în momentul în care ambele părţi vor informa Naţiunile Unite că au ajuns la o soluţie acceptabilă.

Ministerul rus de Externe a afirmat că, după ce alegătorii au ales să boicoteze referendumul, acesta este imposibil de validat.

Kremlinul a mai sugerat că discuţiile Grecia-Macedonia trebuie să se afle pe agenda intereselor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, în cadrul căruia Rusia are drept de veto datorită statutului de membru permanent.

"În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, Rusia monitorizează îndreaproape dezvoltarea situaţie. Pornim de la faptul că, potrivit paragrafului 3 al Rezoluţiei 845 a Consiliului de Securitate ONU, rezultatele discuţiilor între Skopje şi Atena vor fi analizate în Consiliul de Securitate ONU", se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Implementarea acordului privind schimbarea numelui fostei republici iugoslave va permite Macedoniei să adere la NATO şi Uniunea Europeană.

Rusia se opune aderării Macedoniei la NATO şi extinderii NATO în regiunea balcanică.

Doar o treime dintre alegătorii macedonieni s-au prezentat la urne în referendumul pentru schimbarea denumirii ţării. Pentru a putea fi validat, plebiscitul ar fi trebuit să aibă o prezenţă la urne de peste 50%.

Aderarea Macedoniei la Uniunea Europeană şi NATO este blocată de Grecia, din cauza numelui ţării vecine. Guvernele de la Skopje şi Atena au ajuns la un acord prin care numele Macedoniei ar urma să devină "Macedonia de Nord'.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici