Guvernul Statelor Unite a intrat în BLOCAJ | Mai multe agenţii federale vor fi închise, sute de mii de angajaţi din administraţie fiind afectaţi

Guvernul Statelor Unite a intrat în blocaj, după ce republicanii şi democraţii din Senatul american nu au ajuns la un acord privind finanţarea pe termen scurt a operaţiunilor Executivului, relatează CNN.

12864 afișări
Imaginea articolului Guvernul Statelor Unite a intrat în BLOCAJ | Mai multe agenţii federale vor fi închise, sute de mii de angajaţi din administraţie fiind afectaţi

Guvernul Statelor Unite a intrat în blocaj

50 de senatori americani au votat în favoarea proiectului de finanţare a Executivului, fiind necesare 60 de voturi pentru ca acest proiect să fie adoptat. Anterior, proiectul privind finanţarea Executivului a fost adoptat în Camera Reprezentanţilor şi era necesar de votul dat de Senat pentru evitarea întrării în blocaj guvernamental.

Sute de mii de angajaţi din administraţie vor fi afectaţi de acest blocaj. Mai multe agenţii federale vor fi închise, însă serviciile esenţiale vor continua să funcţioneze.

TITLURILE ZILEI

Jim Mattis, secretarul american al Apărării, a declarat că peste 50% din personalul Pentagonului nu va veni de luni la muncă, iar mai multe operaţiuni vor fi sistate.

Democraţii au precizat că s-au opus proiectului de finanţare a Executivului din cauză că nu au fost incluse măsuri de protecţie a tinerilor imigranţi. Casa Albă a anunţat că nu va discuta despre imigraţie până când activitatea guvernamentală nu va reveni la normal.

”În seara aceasta, (n.red.: democraţii) au pus politica înaintea securităţii naţionale, a familiilor militarilor, a copiilor vulnerabili şi a capacităţii noastre de a-i servi pe toţi americanii”, a transmis Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Ultima oară când Guvernul SUA a intrat în blocaj din cauza lipsei de fonduri a fost în octombrie 2016, o pauză ce a durat 16 zile.

Este pentru prima dată în istoria recentă când acest blocaj guvernamental se produce în contextul în care acelaşi partid controlează atât Congresul, cât şi Casa Albă.

Oprirea oficială a activităţilor guvernamentale a intrat în vigoare sâmbătă, zi în care se împlineşte un an de la învestirea în funcţia de preşedinte a lui Donald Trump.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici