Hamid Karzai dă vina pe comunitatea internaţională pentru fraudele electorale din 2009

Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, acuză comunitatea internaţională, inclusiv ONU, Uniunea Europeană şi "ambasade", de comiterea fraudelor masive care i-au fost atribuite după alegerile prezidenţiale din august 2009.

Hamid Karzai dă vina pe comunitatea internaţională pentru fraudele electorale din 2009 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Hamid Karzai a fost ales pentru un nou mandat după ce contracandidatul său s-a retras în al doilea tur de scrutin, în contextul în care comunitatea internaţională denunţase fraude masive.

"Adevărul este că au existat fraude în alegerile prezidenţiale şi provinciale, fraude masive, foarte masive, nu există dubii, dar nu au fost comise de afgani, ci de străini", a declarat Karzai în cursul întâlnirii cu membrii Comisiei Electorale Independente.

"Naţiunile Unite, biroul reprezentantului-adjunct al ONU (la acea vreme americanul Peter Galbraith - n.red.)", precum şi generalul francez Philippe Morillon", şeful misiunii observatorilor UE, "au fost organizatorii acestor fraude", adaugă Hamid Karzai.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
AFGANISTAN KARZAI ,
ALEGERI afganistan ,
ONU ,
UE ,
fraude afganistan ,
hamid karzai
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa