Hamid Karzai le cere din nou talibanilor să participe la reconstrucţia Afganistanului
Preşedintele Hamid Karzai le-a cerut din nou, vineri, talibanilor şi insurgenţilor să depună armele şi să participe la reconstrucţia Afganistanului, cu ocazia sărbătorii religioase musulmane Aid al-Adha.
Hamid Karzai le cere din nou talibanilor să participe la reconstrucţia Afganistanului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În această zi sfântă de Aid al-Adha, emit din nou speranţa ca fraţii noştri şi compatrioţii din rândurile talibanilor, din Hezb-e-Islami (grupul lui Gulbuddin Hekmatyar, n.red.) şi alte grupări armate să se întoarcă în Afganistan, să-şi depună armele, să se reconcilieze şi să se angajeze în reconstrucţia ţării", a declarat Hamid Karzai, după rugăciune.
Hamid Karzai a chemat de asemenea talibanii să se alăture procesului politic, în timpul discursului său de învestitură pentru un nou mandat de cinci ani, susţinut la 19 noiembrie, promiţând crearea unei "loya jirga", adunare tribală tradiţională, pentru a aduce pacea în ţară.
Dar talibanii au respins mâna întinsă a preşedintelui, prin vocea liderului lor suprem, mollahul Mohammad Omar.
"Invadatorii nu vor negocieri destinate garantării independenţei Afganistanului, ci doar prelungirea ocupaţiei lor diabolice", a răspuns mollahul Omar, autoproclamat "comandant al credincioşilor" şi lider al "Emiratului islamic în Afganistan". El a calificat din nou regimul de la Kabul drept o "marionetă" şi "lacheul" americanilor.
Preşedintele afgan a lansat de asemenea un nou apel la
principalii săi adversari din timpul alegerilor
prezidenţiale.
"Mulţumesc din nou candidaţilor care au participat la alegeri şi le
amintesc că Afganistanul este ţara noastră, a tuturor. Doctorul
Abdullah a vorbit mult în timpul campaniei despre schimbare şi
reformă şi sperăm că el se va alătura fraţilor şi surorilor noastre
pentru a participa la progresul şi dezvoltarea ţării noastre", a
adăugat el.
Hamid Karzai a fost declarat învingător al alegerilor prezidenţiale, după retragerea adversarului său Abdullah Abdullah, cu puţin timp înainte de data prevăzută pentru un al doilea tur de scrutin. Primul tur al alegerilor, organizat la 20 august, a fost marcat de fraude masive în favoarea lui Hamid Karzai, care au dus la anularea a aproape un sfert din buletinele de vot.
-
Ministerul Turismului face apel la reprezentanţii industriei pentru a ajuta sinistraţii
Social astăzi, 10:55
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) face apel la reprezentanţii industriei de turism pentru a veni în ajutorul persoanelor izolate din cauza căderilor de zăpadă şi pentru a dona, din rezervele proprii, produse alimentare şi bunuri de primă necesitate. citeşte tot
-
Kim Jong-un, asasinat? Zvonurile despre moartea liderului nord-coreean, apărute pe site-urile de socializare
Externe astăzi, 10:09
Kim Jong-un, liderul nord-coreean, ar fi fost asasinat, conform unor zvonuri apărute pe site-ul de socializare chinez Weibo ce au fost preluate apoi pe Twitter. citeşte tot





Nu exista comentarii