Hamid Karzai promite să lanseze un dialog de reconciliere cu talibanii

Preşedintele în exerciţiu al Afganistanului, Hamid Karzai, şi-a anunţat intenţia de a lansa, dacă va fi reales, "un dialog pentru reconcilierea naţională" cu talibanii "în primele 100 de zile" de mandat, informează AFP, citând un interviu acordat Le Figaro.

Hamid Karzai promite să lanseze un dialog de reconciliere cu talibanii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vreau să realizez acest lucru în primele 100 de zile. Nu se pune problema unui dialog cu talibanii care nu renunţă la legăturile cu al-Qaida sau cu cei care refuză recunoaşterea Constituţiei afgane", explică Hamid Karzai.

"Este un lucru pe care Arabia Saudită trebuie să îl reţină bine", subliniază Karzai, evocând implicit rolul de intermediar pe care saudiţii îl au în relaţia cu talibanii.

Karzai a precizat că este pregătit să le acorde garanţii talibanilor care doresc să negocieze cu regimul de la Kabul.

Comisia Electorală Independentă (IEC) a anunţat că Hamid Karzai se menţine pe primul loc în scrutinul prezidenţial, cu 48,6 la sută din voturi, după numărarea a 74,2 la sută din buletinele de vot.

Rezultatele definitive vor fi anunţate la 17 septembrie.

Întrebat în legătură cu posibilitatea oferirii unei funcţii rivalului său Abdullah Abdullah, Karzai a dat un răspuns evaziv: "Dacă voi fi învingător, le voi propune tuturor afganilor competenţi care doresc să lucreze cu mine pentru binele ţării un loc în Guvernul meu".

Karzai a criticat dur raidul aerian NATO de la Kunduz: "Ce eroare! Peste 90 de morţi pentru un simplu camion blocat într-un râu! De ce nu au trimis trupe terestre pentru recuperarea cisternei?"



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
AFGANISTAN ,
KARZAI ,
talibani ,
rezultate definitive ,
alegeri ,
reconcilierea naţională
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa