Hartă a aeroportului din Bruxelles, găsită într-un apartament din Atena unde a stat creierul atentatelor din Paris

Schiţe şi o hartă a aeroportului Zaventem din Bruxelles au fost descoperite pe un calculator găsit într-un apartament din Atena, unde Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atentatelor din Paris, ar fi locuit în ianuarie 2015, susţin surse din poliţie citate de site-ul grec skai.gr.

6997 afișări
Imaginea articolului Hartă a aeroportului din Bruxelles, găsită într-un apartament din Atena unde a stat creierul atentatelor din Paris

Contactat de agenţia de presă Belga, Parchetul federal belgian nu a confirmat informaţia anunţată de skai.gr, care aduce în discuţie cooperarea dintre autorităţile belgiene cu cele greceşti în privinţa schimbului de informaţii, relatează La Libre.

Abaaoud ar fi fost şi coordonatorul celulei teroriste de la Verviers, oraş localizat în provincia Liege, de la graniţa cu Franţa, împotriva căreia a fost organizată o amplă operaţiune a poliţiei pe data de 15 ianuarie 2015, ca urmare a atacurilor teroriste de la sediul publicaţiei satirice franţuzeşti Charlie Hebdo de pe 7 ianuarie. Doi islamişti au murit atunci.

TITLURILE ZILEI

Operaţiuni antiteroriste au avut loc şi în comunele Schaerbeek, Sint-Jans-Molenbeek, Vilvoorde şi Zaventem, din apropierea Bruxellesului.

Autorităţile belgiene ar fi fost avertizate de serviciile secrete franceze şi israeliene în privinţa unui posibil atac asupra unui aeroport din Bruxelles, potrivit unor surse citate de publicaţiile Haaretz şi Le Monde.

Potrivit Le Monde, 16 suspecţi au fost reţinuţi atunci. Printre aceştia, s-a aflat Omar Damache, un algerian de 33 ani, arestat pe 17 ianuarie într-un apartament din Atena, împreună cu un francez, Walid Hamam, eliberat de autorităţi din greşeală. Pe numele său se află un mandat de arestare internaţional. Omar Damache este încarcerat în Belgia.

Omar Damache ar fi fost "legătura lostică a comandoului de la Verviers şi ajutorul lui Abdelhamid Abaaoud în monitorizarea şi organizarea atacului", potrivit Direcţiei generale de securitate internă (DGSI), citată de cotidianul francez.

Într-un al doilea apartament din Atena, în care au avut loc percheziţii câteva zile mai târziu, poliţiştii au descoperit un calculator utilizat de Abaaoud, pe care au descoperit planuri de atac ce vizau "în special un aeroport".

Abaaoud este considerat organizatorul atentatelor teroriste de la Paris din 13 noiembrie anul trecut în care au murit 130 de persoane, fiind învinuit vineri de Salah Abdeslam, considerat singurul membru în viaţă al comandoului din Paris, care se află în custodia autorităţilor belgiene de peste o săptămână, după patru luni de fugă. Abaaoud a murit pe 18 noiembrie, într-un raid al poliţiei franceze în Saint-Denis, din Paris.

Salah, care a declarat că s-a răzgândit să se mai arunce în aer la Stade de France, ar fi avut legături cu atentatorii din Bruxelles. Khalid El Bakraoui, cel care s-a detonat la staţia de metrou Maelbeek, ar fi închiriat sub un nume fals un apartament din zona Forest, din suburbiile Bruxellesului, unde au avut loc săptămâna trecută operaţiuni de amploare ale poliţiei pentru arestarea lui Salah Abdeslam.

Alţi doi islamişti, Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui, şi-au detonat centurile explozive marţi dimineaţă pe aeroportul din Zaventem. Cel puţin 31 de persoane au murit în atentatele de marţi din Bruxelles.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici