Helle Thorning-Schmidt, noul prim-ministru al Danemarcei. Preşedinta social-democraţilor devine prima femeie la conducerea Guvernului danez

Preşedinta social-democraţilor danezi, Helle Thorning-Schmidt, a cărei formaţiune a câştigat alegerile legislative din septembrie, a anunţat că a fost numită oficial prim-ministru duminică, de regina Margrethe a II-a, şi că urmează să îşi prezinte Guvernul şi programul luni.

1075 afișări
Imaginea articolului Helle Thorning-Schmidt, noul prim-ministru al Danemarcei. Preşedinta social-democraţilor devine prima femeie la conducerea Guvernului danez

Helle Thorning-Schmidt, noul prim-ministru al Danemarcei. Preşedinta social-democraţilor devine prima femeie la conducerea Guvernului danez (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Thorning-Schmidt, care devine astfel prima femeie ce conduce Guvernul danez, îi succede conservatorului Lars Loekke Rasmussen la două săptămâni şi jumătate după victoria la legislative.

"Mi s-a cerut să formez noul Guvern", a declarat ea în timp ce părăsea Palatul Regal, în aplauzele a sute de persoane.

"Sunt în măsură să-i spun reginei că astăzi (...) avem un program de guvernare", afirmase ea chiar înainte de a merge la Palat.

Thorning Schmidt, în vârstă de 44 de ani, a precizat că va anunţa luni numele miniştrilor şi că va prezenta ulterior programul de guvernare, într-o conferinţă de presă.

Cele trei partide de centru-stânga (social-democraţi, socialişti şi social-liberali) elaborau programul guvernamental încă de la 16 septembrie, la o zi după alegeri.

Nicio informaţie nu a fost publicată oficial pe această temă, dar presa daneză apreciază că noul Guvern nu va reveni asupra reformei nepopulare a pensiilor implementate de Guvernul aflat la sfârşit de mandat.

Thorning-Schmidt ar urma să anunţe un plan de zece miliarde de coroane (1,3 miliarde de euro) pentru relansarea economiei.

Conform presei, Guvernul de centru-stânga va relaxa politica de imigraţie, una dintre cele mai restrictive din Europa, introdusă la presiunea formaţiunii populiste Partidul Poporului Danez (Dansk Folkeparti).

Noul Guvern nu ar urma să renunţe însă la regula care prevede că cetăţenii din afara Uniunii Europene nu se pot alătura soţului danez decât dacă ambii parteneri au vârsta peste 24 de ani.

Coaliţia guvernamentală este minoritară în Parlament, cu 77 din totalul de179 de mandate. Totuşi, cu sprijinul anunţat al partidului de extremă-stânga Roşu Verde şi al reprezentanţilor teritoriilor autonome Groenlanda şi insulele Feroe, Guvernul se va baza pe 92 de deputaţi, faţă de 87 pentru noua opoziţie de dreapta.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici