Hillary Clinton are un cheag între creier şi cutia craniană. Medicii, optimişti privind refacerea ei

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, spitalizată la New York, are un cheag de sânge localizat între creier şi cutia craniană, dar medicii săi asigură că acesta nu a avut consecinţe din punct de vedere neurologic şi mizează pe o "refacere completă".

1005 afișări
Imaginea articolului Hillary Clinton are un cheag între creier şi cutia craniană. Medicii, optimişti privind refacerea ei

Hillary Clinton (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Un examen IRM (imagistică prin rezonanţă magnetică) de control, efectuat duminică, a dezvăluit prezenţa unei tromboze venoase la nivelul sinusului transvers drept. Este vorba despre un tromb situat într-o venă dintre creier şi craniu, în spatele urechii drepte", a precizat doctorul Lisa Bardack.

Clinton, în vârstă de 65 de ani, figură centrală a administraţiei Obama, a fost internată la spitalul prezbiterian din New York, după descoperirea de duminică. Medicii i-au administrat anticoagulante pentru dizolvarea cheagului.

Clinton, fost senator de New York, se deplasează frecvent între acest oraş şi Washington.

"În toate celelalte aspecte ale convalescenţei, secretarul de Stat răspunde foarte bine şi noi suntem încrezători că se va reface complet", a afirmat doctorul Bardack, precizând că Hillary Clinton va părăsi spitalul imediat ce tratamentul se va încheia.

"Are moralul bun şi a discutat cu medicii, cu familia şi cu echipa sa", a adăugat ea.

Un astfel de cheag de sânge localizat la nivelul capului "nu este comun şi este depistat de cele mai multe ori din întâmplare", a declarat pentru AFP şeful secţiei de neurologie de la spitalul universitar din Maryland, doctorul Neeraj Badjatia. În opinia lui, este vorba despre o "complicaţie foarte neobişnuită după o uşoară lovire la cap".

Departamentul de Stat a emis numeroase comunicate în ultimele trei săptămâni cu privire la starea de sănătate a secretarului de Stat, fără a reuşi să elimine semnele de întrebare referitoare la absenţa inedită şi de durată a acesteia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici