Hong Kong redeschide cluburile de noapte şi barurile pentru populaţia vaccinată

  • Hong Kong va redeschide barurile şi cluburile de noapte.
  • Accesul în cluburile de noapte va fi permis doar persoanelor vaccinate.
  • Şi personalul localurilor trebuie să fie vaccinat sau să fi făcut măcar prima doză.
190 afișări
Imaginea articolului Hong Kong redeschide cluburile de noapte şi barurile pentru populaţia vaccinată

În Hong Kong se vor redeschide barurile şi cluburile de noapte începând cu 29 aprilie, dar numai pentru cei care s-au vaccinat şi pot dovedi prin intermediul aplicaţiei mobile dezvoltată de Guvern, conform Reuters. Anunţul a fost făcut de Sophia Chan, secretarul Ministerului Sănătăţii.

Sophia Chan a explicat în cadrul unui briefing de presă care vor fi condiţiile pe care fiecare local trebuie să le îndeplinească pentru a putea redeschide. Printre regulile de bază sunt: personalul trebuie să fie vaccinat sau măcar să fi primit prima doză şi vor putea opera doar la jumătate din capacitate.

”Cu toţii ne dorim să revenim la viaţa de dinainte, dar trebuie să înţelegem că e nevoie de răbdare, ca să ne putem adapta”, a declarat Chan.

Conform noilor reguli, restaurantele, de asemenea, vor putea permite de acum şase persoane la aceeaşi masă, în loc de patru, cum era până acum, cu condiţia ca toţi să fie vaccinaţi. Ora de închidere a localurilor se va schimba şi ea, de la ora 22:00 la ora 02:00.

Totodată, restaurantele vor fi obligate să construiască şi o zonă dedicată persoanelor nevaccinate. Pentru persoanele nevaccinate va rămâne în vigoare regula de maxim patru persoane la masă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici