Igor Dodon îşi exprimă recunoştinţa faţă de activitatea ”pacificatoare” a trupelor ruse din Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a exprimat, miercuri, recunoştinţa faţă de activitatea ”pacificatoare” a trupelor ruse din Transnistria, în contextul unei vizite efectuate în regiunea separatistă de către liderul de la Chişinău, relatează Unimedia.info.

1701 afișări
Imaginea articolului Igor Dodon îşi exprimă recunoştinţa faţă de activitatea ”pacificatoare” a trupelor ruse din Transnistria

Dodon îşi exprimă recunoştinţa faţă de activitatea ”pacificatoare” a trupelor ruse din Transnistria

Dodon a avut o întrevedere cu liderul separatiştilor de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii, cei doi discutând despre operaţiunile de pacificare din Transnistria.

”Am exprimat sprijinul comun pentru toţi participanţii la Operaţiunea de pacificare mixtă din Zona de Securitate, dar şi recunoştinţă Federaţiei Ruse pentru activitatea contingentului pacificator rus, pentru funcţionarea eficientă şi continuă a misiunii de pacificare, pentru eforturile depuse în scopul păstrării păcii la Nistru”, a afirmat Dodon.

TITLURILE ZILEI

”Totodată, ne-am expus împotriva apelurilor venite din partea unor actori internaţionali cu referire la o eventuală reformatare la etapa actuală a operaţiunii de pacificare la Nistru, fără a ţine cont de necesitatea realizării unei reglementări politice ample a diferendului transnistrean, doar prin modalităţi paşnice. Am reiterat poziţia comună potrivit căreia punctele de control vamal moldo-ucrainene, constituite pe porţiunea transnistreană a frontierei, nu trebuie să afecteze negativ locuitorii şi agenţii economici din regiunea transnistreană”, a adăugat preşedintele RepubliciI Moldova.

Regiunea separatistă Transnistria şi-a declarat independenţa faţă de Republica Moldova în 1990, justificând decizia cu frica unei posibile reunificări a Republicii Moldova cu România.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici