Igor Dodon s-a întâlnit la Moscova cu şeful Gazprom şi cu vicepremierul rus Dmitrii Kozak

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a efectuat luni o vizită de lucru în Rusia, unde s-a întâlnit cu directorul Gazprom, Alexey Miller, şi cu vicepremierul rus Dmitrii Kozak, pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două state, potrivit site-ului Unimedia.

199 afișări
Imaginea articolului Igor Dodon s-a întâlnit la Moscova cu şeful Gazprom şi cu vicepremierul rus Dmitrii Kozak

Igor Dodon s-a întâlnit la Moscova cu şeful Gazprom şi cu vicepremierul rus Dmitrii Kozak

În cadrul întrevederilor, Igor Dodon a pus accentul pe aspectul cooperării în sectorul energetic cu Rusia şi pe dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice bilaterale.

La întrevederea cu preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Gazprom, Alexey Miller, au fost prezenţi şi ministrul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan, consilierii prezidenţiali Ion Chicu şi Aureliu Ciocoi, şi Vadim Ceban, noul preşedinte al Consiliului de administraţie al al companiei Moldovagaz.

În cadrul înâlnirii s-a discutat despre condiţiile de livrare a gazului rusesc în Moldova şi despre măsurile necesare, care trebuie întreprinse pentru a evita creşterea preţului la gaze pentru consumatorii din Republica Moldova.

Igor Dodon a menţionat pe Facebook că „a discutat aspecte privind încheierea unor noi contracte de furnizare a gazelor naturale către Moldova şi tranzitul lor pe teritoriul ţării noastre, începînd cu 1 ianuarie 2020, dat fiind că contractele semnate în acest sens anterior de SA „Gazprom” şi SA „Moldovagaz”, expiră la finele anului 2019.”

Aspecte ce ţin de asigurarea livrărilor neîntrerupte de gaze ruseşti în Republica Moldova, precum şi posibilitatea de a oferi reduceri de preţ pentru gazele naturale livrate în Moldova de Federaţia Rusă au fost discutate şi cu Dmitrii Kozak, vicepremier şi reprezentantul special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice cu Republica Moldova.

Dialogul cu Dmitrii Kozak a atins subiecte, precum eliberarea autorizaţiilor de transport, livrările de conserve şi produse vinicole moldoveneşti pe piaţa rusă.

De asemenea, liderul de la Chişinău l-a invitat pe Alexey Miller să participe la ediţia a II-a a Forumului Economic Moldo-Rus, care se va desfăşura la Chişinău, în perioada 20-21 septembrie, iar pe Dmitrii Kozak l-a informat despre derularea acestui eveniment.

Totodată, Igor Dodon menţionează că „în aceleaşi zile, va avea loc şi o şedinţă a Consiliului de administraţie a SA „Moldovagaz” şi a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare comercial-economică”.

Taguri:
rep moldova,
rusia,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici