Imigranţi, puşi sub acuzare în Malta pentru activitate teroristă după deturnarea unei nave

Autorităţile malteze au pus sub acuzare trei imigranţi, cu vârste între 15 şi 19 ani, fiind acuzaţi de terorism după ce au deturnat o navă comercială, forţând căpitanul vasului să se îndrepte spre Malta, informează agenţia Dpa.

660 afișări
Imaginea articolului Imigranţi, puşi sub acuzare în Malta pentru activitate teroristă după deturnarea unei nave

Trei imigranţi, puşi sub acuzare în Malta pentru activitate teroristă după deturnarea unei nave

Nava comercială El Hiblu 1 a preluat 108 migranţi salvaţi de pe mare, dar unii dintre aceştia ar fi deturnat miercuri nava după ce li s-a spus că vor fi duşi înapoi în Libia. În cele din urmă, forţele speciale au intervenit şi au preluat controlul asupra navei.

Adolescenţii, care au pledat nevinovaţi, sunt acuzaţi că au preluat controlul navei cu ajutorul forţei şi prin intimidare.

Potrivit legislaţiei malteze, preluarea ilegală a controlului unei nave este considerată o acţiune teroristă şi se pedepseşte cu cel puţin şapte ani de închisoare, sentinţele putând ajunge până la închisoare pe viaţă.

Pe de altă parte, cotidianul Times of Malta a relatat sâmbătă că poliţia are unele îndoieli în legătură cu versiunea căpitanului în ceea ce priveşte derularea evenimentelor, existând indicii că acesta ar fi minţit că nu este în control pentru a primi acces în Malta.

Surse din cadrul autorităţilor au declarat că imigranţii, disperaţi că vor fi aduşi înapoi în Libia, au ameninţat că se vor arunca în mare dacă nava nu se îndreaptă spre Malta.

Zeci de mii de imigranţi din Africa şi Orientul Mijlociu, care încearcă să fugă de sărăcia şi violenţa din ţările natale, sunt adesea transportaţi în condiţii brutale, tranzacţionaţi între diferite reţele de trafic de persoane care extorchează bani de la imigranţi şi supuşi abuzurilor din partea bandelor criminale şi autorităţilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici