În plină izolare, seniorii descoperă WhatsApp, Skype sau FaceTime

  • Prin aceste aplicaţii, ei pot păstra legătura cu toţi membrii familiei, care nu îi mai pot vizita
  • Probleme de instalare şi acomodare cu modernitatea
  • Bucuria de copil a bunicilor digitalizaţi
1474 afișări
Imaginea articolului În plină izolare, seniorii descoperă WhatsApp, Skype sau FaceTime

În plină izolare, seniorii descoperă WhatsApp, Skype sau FaceTime

"Nevoia e şi mai mare, când eşti singur acasă." Isabelle, 62 de ani, locuieşte împreună cu câinele ei la  Montesson, lângă Paris. În timpul perioadei de izolare, singura sa legătură directă cu cei dragi sunt aplicaţiile care permit să vezi şi să discuţi: WhatsApp, FaceTime, Skype, dar şi Zoom sau - cel mai distractiv – Houseparty. Toate aceste instrumente se confruntă cu o renaştere de interes de la instalarea stării de urgenţă. Pentru a rupe cercul singurătăţii, pensionarii proaspeţi şi persoanele în vârstă au fost forţaţi să se lanseze în universul noilor tehnologii. ”Un gând pentru toţi cei ca mine, ai căror părinţi descoperă utilizarea de WhatsApp şi Messenger şi care cred că trimiterea de lanţuri de scrisori va stimula moralul copiilor lor de treizeci şi ceva de ani sau chiar va salva lumea.” scrie Delphine Le Normand. ”Te compătimesc. Tocmai am petrecut o oră explicând conceptul de Houseparty tatălui meu, gestionând instalarea de la distanţă cu video WhatsApp, pentru a vedea toate mişcările lui. Aproape că mi-am pierdut răbdarea, dar încă îl iubesc” îi răspunde Marion Auvray.  
 
Însă, până să vezi feţele celor dragi pe computer sau smartphone, un pas este esenţial: instalarea. Pentru că înainte de a utiliza WhatsApp, Skype, Zoom sau Houseparty, trebuie să descărcaţi aplicaţia. Anne-Marie şi Didier (63, respectiv 61 de ani) asigură că acest lucru nu a fost o problemă. Ceea ce neagă în mod oficial fiica lor Marion: "Este o mare minciună, s-au luptat să descarce Houseparty de la magazinul Apple, şi-au uitat parola". Aceeaşi scenă la Isabelle, care locuieşte singură. Ea a trebuit să ceară ajutorul celui de-al treilea copil pentru a instala aplicaţia care permite conferinţe video pentru mai multe persoane. "Utilizarea nu este atât de uşoară, dar este frumos să pot vedea pe toată lumea în acelaşi timp", spune mama a trei copii, împrăştiaţi între Paris şi sudul Franţei, şi totodată bunica a doi nepoţi. ”Este o salvare pentru oamenii care sunt singuri. Am cu mine doar câinele, conversaţia este deci limitată.”
 
Pentru persoanele în vârstă care locuiesc în cămine, aceste mijloace de comunicare sunt azi singura fereastră spre exterior. Bunicii lui Emmanuelle Gicquello, în vârstă de 96 şi 100 de ani, se află într-un azil. Conducerea a pus în aplicare o procedură pentru a permite locatarilor să se vadă cu cei dragi, deoarece vizitele au fost interzise. "O persoană trece cu o tabletă în camere, sunt apeluri foarte scurte, care durează mai puţin de un minut." Ea recunoaşte că a crescut frecvenţa apelurilor din cauza situaţiei oarecum ciudate a căminului care, pe lângă ameninţarea coronavirusului, este lovit de un focar de gastroenterită. "Bunicii mei nu mai sunt în aceeaşi cameră şi toţi pacienţii sunt izolaţi. Când văd tableta, nu li se pare real, dar sunt fericiţi. Există o agresiune, o surpriză pentru că ei nu ştiu de unde vine sunetul, de exemplu. De asemenea, nu este uşor pentru ei să audă, este necesar să se adapteze. Dar bunicul meu este destul de uimit de ceea ce suntem capabili să facem astăzi", spune ea. La câţiva kilometri distanţă de una dintre fiicele ei, Isabelle obişnuia să se vadă cu nepoţii ei de mai multe ori pe săptămână. De la începutul izolării, nu trece o zi fără ca ea să vorbească cu ei printr-o videoconferinţă. ”Este esenţial pentru mine să am acest mod de comunicare, vreau să-i văd în fiecare zi, dar aş vreau să-i şi ating”, oftează ea, ”Vedem cum se schimbă copiii, putem împărtăşi anumite momente. Am o prietenă din generaţia mea, tot o bunică, care le spune poveşti, ar trebui să încerc", spune cea pe care nepoţii o numesc "Bob". "Dacă nu ar fi fost toate aceste instrumente, izolarea ar fi fost oribilă. Aşa, este aproape un lux. Am impresia de a fi cu ei în aceeaşi cameră, am putea cina împreună. Oameni sunt reuniţi, chiar la sute de kilometri distanţă, iar apoi este liniştitor să priveşti persoana în ochi, să ştii că sunt bine", adaugă ea. 
 
Această descoperire a noilor moduri de comunicare provoacă unele inconveniente, deoarece aceşti neofiţi inundă grupurile de WhatsApp ale rudelor cu glume şi mesaje de pe diverse canale. Didier şi Anne-Marie se pregătesc în schimb să sărbătorească viitoarele zile de naştere ale familiei în aceste condiţii speciale. "Didier îşi va sărbători ziua de naştere pe 5 aprilie, probabil în izolare. Vom sufla în lumânări pe video cu fratele său geamăn şi fratele său mai mare, care, de asemenea, s-a născut tot pe 5 aprilie” spune Anne-Marie. Şi nepotul nostru Axel va împlini 4 ani pe 11 aprilie. Dacă suntem încă în carantină, ne vom muta pe Houseparty!"
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici