Incident la summitul G20: Cristina Kirchner şi David Cameron, dispută pe tema insulelor Falkland

Preşedintele Argentinei Cristina Kirchner şi premierul britanic David Cameron au fost implicaţi, marţi, la summitul G20 într-un incident pe tema conflictului privind insulele Falkland (Malvine), au anunţat delegaţiile cele două ţări.

600 afișări
Imaginea articolului Incident la summitul G20: Cristina Kirchner şi David Cameron, dispută pe tema insulelor Falkland

Incident la summitul G20: Cristina Kirchner şi David Cameron, dispută pe tema insulelor Falkland (Montaj Foto/Mediafax)

Potrivit delegaţiilor, Cameron ar fi abordat-o pe Kirchner cerându-i ca ţara sa să respecte voinţa celor 3.000 de locuitori ai acestei insule din Atlanticul de Sud care vor să rămână britanici. Preşedintele argentinian i-a replicat imediat, invocând rezoluţii ONU care cer negocieri între cele două ţări pe tema suveranităţii insulei.

Potrivit declaraţiei ministrului argentinian de Externe Hector Timerman, preşedintele argentianian a vrut să îi înmâneze premierului britanic un plic conţinând aceste rezoluţii ONU, "pentru cazul în care acesta nu le-a văzut".

"Cameron a refuzat să ia plicul, s-a întors şi a plecat fără să salute", potrivit lui Timerman.

O sursă de la Downing Street a declarat sub acoperirea anonimatului că a existat un schimb de replici, dar a pus la îndoială faptul că premierul britanic a refuzat să ia documentele oferite de Kirchner.

Această sursă a confirmat că David Cameron i-a cerut lui Kirchner să respecte voinţa locuitorilor de a decide cu privire la viitorul lor prin referendum.

"El a ridicat această problemă. Ea l-a înţeles greşit şi asta este totul", a declarat sursa citată.

"Nu cred că s-a stabilit clar că ea a încercat să îi dea nişte documente ... Vom urmări acest lucru cu oficialii argentinieni pentru a verifica dacă vor să ne transmită nişte documente", a adăugat sursa.

În 1982, dictatura militară argentiniană a invadat şi ocupat insulele Falkland (Malvine). Marea Britanie a trimis imediat o forţă navală pentru a recupera teritoriul, ceea ce s-a şi întâmplat după un scurt război soldat cu 255 de victime în rândul militarilor britanici şi 650 în rândul argentinienilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici