India: Trei surori au fost violate, ucise şi aruncate într-o fântână

Trei surori, cu vârste cuprinse între şase şi 11 ani, au fost violate, ucise şi aruncate într-o fântână săptămâna trecută, într-un sat din vestul Indiei, a anunţat miercuri poliţia, un alt caz care se adaugă la numeroase fapte de viol comise în această ţară.

433 afișări
Imaginea articolului India: Trei surori au fost violate, ucise şi aruncate într-o fântână

India: Trei surori au fost violate, ucise şi aruncate într-o fântână (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Cadavrele celor trei surori au fost găsite la două zile după ce s-a semnalat dispariţia lor, la 14 februarie, în districtul Bhandara, situat în statul Maharashtra, a precizat pentru AFP o inspectoare din cadrul poliţiei, Aarti Singh.

"Cadavrele celor trei fete au fost găsite într-o fântână", a declarat ea prin telefon. Ele aveau vârste de şase, nouă şi 11 ani.

Autopsia a confirmat că au fost violate, apoi ucise.

Patru persoane au fost plasate în detenţie provizorie pentru a fi interogate în cadrul anchetei.

Potrivit membrilor familiei, surorile au ieşit să o căute pe mama lor care lipsea de acasă.

Drama a provocat proteste din partea sătenilor, potrivit poliţiei.

În decembrie, violul colectiv al unei studente în vârstă de 23 de ani, comis într-un autobuz la New Delhi, a şocat ţara şi a avut un impact internaţional. O dezbatere s-a deschis cu privire la maniera în care femeile sunt tratate în India, ţară încă larg dominată de către bărbaţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici