Instanţa constituţională din Spania interzice organizarea referendumului în Catalonia

Tribunalul constituţional spaniol a decis suspendarea referendumului privind autodeterminarea regiunii Catalonia, programat în noiembrie.

1082 afișări
Imaginea articolului Instanţa constituţională din Spania interzice organizarea referendumului în Catalonia

Instanţa constituţională din Spania interzice organizarea referendumului în Catalonia

Guvernul de la Madrid depusese recurs la Tribunalul constituţional împotriva referendumului proindependenţă programat în provincia Catalonia, denunţând "afectarea suveranităţii statului spaniol".

Premierul Mariano Rajoy a anunţat recursul după o şedinţă extraordinară de guvern, catalogând organizarea referendumului drept o iniţiativă "demagogică" şi "antidemocratică". "Nimic şi nimeni, nicio putere, nicio instituţie nu pot întrerupe principiul suveranităţii unice, indivizibile, pe care se fondează viaţa noastră comună", a declarat Mariano Rajoy într-o conferinţă de presă. "Este profund regretabil că preşedintele regiunii Catalonia, Artur Mas, a convocat plebiscitul", a spus Rajoy.

"Este vorba de o iniţiativă împotriva legii, care depăşeşte cadrul democraţiei, îi divizează pe catalani, îndepărtându-i de Europa şi de restul Spaniei", a argumentat Rajoy.

Catalonia intenţionează să organizeze, pe 9 noiembrie, o consultare populară pe tema autodeterminării.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici