Investigatorii solicită Casei Albe detalii în privinţa concedierii fostului director al FBI-ului

Procurorul special ce investighează ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale ale SUA a solicitat Casei Albe documente privind o serie de subiecte, inclusiv despre concedierea fostului director al FBI-ului, James Comey, conform New York Times.

158 afișări
Imaginea articolului Investigatorii solicită Casei Albe detalii în privinţa concedierii fostului director al FBI-ului

Investigatorii solicită Casei Albe detalii în privinţa concedierii fostului director al FBI-ului

Procurorul Robert Mueller ar fi trimis Casei Albe un document în care erau subliniate 13 zone diferite de interes pentru care investigatorii solicită documente adiţionale, printre acestea numărându-se şi documente privind întrevederea dintre fiul preşedintelelui şi un avocat rus.

Peter Carr, purtătorul de cuvânt al lui Mueller, a refuzat să comenteze subiectul.

Ty Cobb, avocatul de la Casa Albă ce se ocupă de cererea biroului lui Mueller, a afirmat că Administraţia de la Casa Albă va coopera întrutorul cu procurorul special, dar nu comenează chestiunea în faţa presei.

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi. Procurorul special Robert Mueller, coordonează investigaţiile.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici