Irakul se pregăteşte să achiziţioneze armament în valoare de două miliarde de dolari de la SUA

Pentagonul a notificat Congresul american cu privire la proiectul de vânzare către Irak a 12 elicoptere, 50 de vehicule blindate specializate pentru riscul chimic şi un important contract de întreţinere pentru un total de 2 miliarde de dolari.

201 afișări
Imaginea articolului Irakul se pregăteşte să achiziţioneze armament în valoare de două miliarde de dolari de la SUA

Irakul se pregăteşte să achiziţioneze armament în valoare de două miliarde de dolari de la SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Congresul, notificat joi, dispune de 30 de zile pentru a aduce eventuale obiecţii, fără de care cele trei contracte vor fi încheiate.

Primul se referă la furnizarea a 12 elicoptere de transport Bell 412 EP către Bagdad, piese de schimb şi antrenamentul asociat. Aceste elicoptere sunt derivate din faimoasele elicoptere de transport utilizate de armata americană în timpul războiului din Vietnam.

Acest echipament "va furniza armatei aeriene irakiene o capacitate de căutare şi salvare crucială pentru dezvoltarea sa", justifică Agenţia de cooperare pentru apărare şi securitate (DSCA), înzestrată cu vânzarea armelor în străinătate, într-un comunicat.

Cel de-al doilea proiect de contract, în valoare de 900 de milioane de dolari, se referă la furnizarea a 50 de vehicule de recunoaştere blindate pe roţi Stryker echipate pentru război nuclear, radiologic, biologic şi chimic (NRBC).

Această vânzare va permite sporirea mijloacelor de "identificare a agenţilor chimici, biologici, radiologici şi nucleari." ale armatei irakiene, pledează DSCA.

Cel de-al treilea proiect este un contract de 750 de milioane de dolari referitor la întreţinerea parcului de vehicule - de la simplul jeep la podurile plutitoare pentru artileria tractată - ale armatei irakiene pe o perioadă de cinci ani.

"A ajuta Irakul să întreţină şi să utilizeze eficient echipamentul pe care l-a cumpărat sau primit de la Statele Unite în cursul deceniului trecut este o prioritate pentru Statele Unite", justifică agenţia Pentagonului.

La fel ca pentru fiecare notificare a unui proiect de vânzare, DSCA afirmă că aceste contracte "nu alterează echilibrul militar din regiune".

În decembrie 2011, Statele Unite îşi dăduseră deja acordul pentru vânzarea a 36 de avioane F-16 Bagdadului într-un contract de mai multe miliarde de dolari.

În octombrie 2012, premierul irakian Nouri al-Maliki a solicitat Statelor Unite, ale căror trupe au părăsit ţara la sfârşitul lui 2011, să accelereze livrările de arme pentru trupele irakiene.

Bagdad semna apoi cu Moscova contracte de armament în valoare de peste 4,2 miliarde de dolari care au fost ulterior anulate din cauza suspiciunilor de corupţie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici