Iran: 69 de persoane au murit în timpul protestelor postelectorale, potrivit opoziţiei
Un consilier al fostului candidat la preşedinţia Iranului Mir Hossein Moussavi a afirmat, într-un raport adresat Parlamentului, că 69 de persoane au murit în timpul violenţelor care au urmat realegerii controversate a lui Mahmoud Ahmadinejad, relatează un ziar reformator.
Iran: 69 de persoane au murit în timpul protestelor postelectorale, potrivit opoziţiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)


"O listă cu 69 de morţi şi numele a aproximativ 220 de persoane arestate după alegeri au fost transmise unei comisii speciale a Parlamentului", a declarat Alireza Beheshti, potrivit ziarului Sarmayeh.
Acest bilanţ este de peste două ori mai mare decât cel întocmit de autorităţile iraniene, care au menţionat circa 30 de morţi în violenţele care au marcat manifestaţiile împotriva rezultatelor scrutinului din 12 iunie.
"Nu am auzit nimic despre moartea a 69 de persoane în incidentele recente", a declarat adjunctul comandantului poliţiei din Teheran, Ahmad Reza Radan, citat de agenţia FARS.
Contestarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale a provocat cele mai grave revolte din Republica islamică.
Doi dintre candidaţii învinşi, Moussavi şi Mehdi Karoubi, cer în continuare noi alegeri, afirmând că primul scrutin a fost marcat de nereguli ample.
Purtătorul de cuvânt al Justiţiei, Alireza Jamshidi, a declarat marţi, în cursul unei conferinţe de presă, că 300 de persoane, dintre cele aproximativ 4.000 care au fost arestate în Iran în cursul manifestaţiilor, sunt încă în detenţie.
Până în prezent, autorităţile menţionaseră 2.000 de persoane arestate şi 30 de morţi în cursul manifestaţiilor.
-
NINSOARE ŞI VISCOL: Lista drumurilor închise şi cu restricţii. 17 trenuri sunt anulate, 16 aeroporturi au probleme
Social astăzi, 11:00
Traficul rutier este închis, sâmbătă dimineaţă, pe Autostrada Soarelui Bucureşti - Feteşti şi pe zece drumuri naţionale, şase rute de cale ferată sunt închise şi 17 trenuri sunt anulate din cauza viscolului şi a ninsorii, iar pe 16 aeroporturi sunt probleme din cauza ceţii, potrivit CNADNR. citeşte tot
-
Ministerul Turismului face apel la reprezentanţii industriei pentru a ajuta sinistraţii
Social astăzi, 10:55
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) face apel la reprezentanţii industriei de turism pentru a veni în ajutorul persoanelor izolate din cauza căderilor de zăpadă şi pentru a dona, din rezervele proprii, produse alimentare şi bunuri de primă necesitate. citeşte tot





responsabili pentru cei 69 sunt ambasadorii u.e. in iran.
Un consilier al fostului candidat la preşedinţia Iranului Mir Hossein Moussavi a afirmat, într-un raport adresat Parlamentului, că 69 de persoane au murit în timpul violenţelor care au urmat realegerii controversate a lui Mahmoud Ahmadinejad, relatează un ziar reformator.