Iran: Tineri arestaţi pentru că se băteau cu apă într-un parc

Şaptesprezece fete şi băieţi dintr-o localitate din sudul Iranului au fost arestaţi pentru că se băteau cu apă într-un parc, cinci dintre tineri fiind eliberaţi după câteva ore, iar restul duminică, pe cauţiune.

201 afișări
Imaginea articolului Iran: Tineri arestaţi pentru că se băteau cu apă într-un parc

Iran: Tineri arestaţi pentru că se băteau cu apă într-un parc (Imagine: Mediafax Foto)

Procurorul provinciei Hormozgan a anunţat, duminică, faptul că cei 17 tineri au fost arestaţi vineri, într-un parc din Bandar Abbas.

Cinci dintre aceştia au fost lăsaţi să plece la scurt timp după arestare, iar ceilalţi 12 au fost eliberaţi duminică, pe cauţiune.

Procurorul a precizat că cei 17 ar putea fi acuzaţi de participare la "o acţiune haram" (interzisă de religie, n.r.) şi pentru insultarea forţelor de ordine.

În 29 iulie, câteva sute de tineri au participat la o bătaie cu apă într-un parc din centrul Teheranului. Ei s-au reunit acolo în urma unui apel pe Facebook şi prin SMS-uri.

Zece dintre tinerii care au participat la acea acţiune, arestaţi de forţele de ordine, au fost eliberaţi şi ei sâmbătă.

Oficialii iranieni şi media conservatoare au condamnat astfel de acţiuni, sesizând mai ales faptul că tinerele nu purtau vălul islamic în timpul bătăii cu apă, lucru scandalos în Iran.

Şeful Poliţiei iraniene, generalul Ahmad Rouzbahani, a afirmat că forţele de ordine, în coordonare cu justiţia, vor acţiona cu fermitate împotriva acestor acţiuni şi că nu vor mai permite producerea acestor evenimente în niciun loc public din ţară.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici