Iranul ameninţă că s-ar putea retrage din Tratatul nuclear după ce Statele Unite au înăsprit sancţiunile

Iranul a anunţat că ar putea să renunţe la Tratatul de Neproliferare Nucleară după ce Statele Unite au înăsprit sancţiunile privind exporturile iraniene de petrol, potrivit Reuters.

572 afișări
Imaginea articolului Iranul ameninţă că s-ar putea retrage din Tratatul nuclear după ce Statele Unite au înăsprit sancţiunile

Iranul ameninţă că s-ar putea retrage din Tratatul nuclear după ce Statele Unite au înăsprit sancţiunile

Totodată, un general iranian a informat că Forţele Navale americane nu şi-au schimbat atitudinea faţă de Gardienii Revoluţiei, cu toate că această organzaţie a fost introdusă de Washington pe lista organizaţiilor teroriste.

Tensiunile dintre Teheran şi Washington au crescut după de Administraţia Trump s-a retras anul trecut din Acordul nuclear cu Iranul şi a reînceput să introducă sancţiuni împotriva acestei ţări. Astfel, Statele Unite au introdus Gardienii Revoluţiei pe lista organizaţiilor teroriste şi au anunţat că toţi cei care vor mai cumpăra petrol iranian vor fi supuşi sancţiunilor.

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat recent că „opţiunile Republicii Islamice sunt numeroase, iar autorităţile iau în calcul retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară”. Iranul a mai ameninţat cu retragerea din Tratat în trecut, însă nu a luat nicio măsură în acest sens până în prezent.

De asemenea, şeful Statului Major al Forţelor Armate iraniene a declarat că Gardienii Revoluţiei, care asigură securitatea în Golful Persic şi în Strâmtoarea Ormuz, nu au constatat vreo schimbare a atitudinii Armatei Americane faţă de forţele iraniene. „Navele americane sunt obligate să răspundă Corpului Gardienilor Revoluţiei atunci când trec prin Strâmtoarea Ormuz, iar până ieri au răspuns solicitărilor, nu am observat nicio schimbare în ceea ce priveşte procedurile lor”, a declarat generalul major Mohammad Baqeri. Nu intenţionăm să închidem Strâmtoarea Ormuz decât dacă ostilităţile ajung la un asemenea nivel încât nu vom avea altă soluţie. Dacă petrolul nostru nu va trece, atunci nici petrolul altora nu va trece prin Strâmtoarea Ormuz”, a mai declarat acesta.

Preşedintele Hassan Rouhani şi mai mulţi comandanţi din forţele armate au ameninţat că vor întrerupe livrările petrolului din Golf dacă Washingtonul va încerca să limiteze exporturile de petrol iranian.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici