Iranul îşi alege vineri noul preşedinte

Cetăţenii iranieni vor alege vineri noul preşedinte, după o campanie electorală în care Mahmoud Ahmadinejad a rezistat cu bine criticilor rivalului conservator moderat Mir Hossein Moussavi.

Iranul îşi alege vineri noul preşedinte (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Moussavi beneficiază de o puternică susţinere în rândul tinerilor care speră în acordarea libertăţilor individuale. Moussavi, un fost premier revenit pe scena politică după o absenţă de 20 de ani, l-a acuzat pe Ahmadinejad că afectează imaginea Iranului pe plan internaţional.

În schimb, Mahmoud Ahmadinejad a continuat cu ideile "antiimperialiste", calificând Holocaustul drept "o mare înşelătorie", condamnând rezoluţiile ONU privind impunerea de sancţiuni şi afirmând că Iranul este "cea mai mare putere din lume".

Pe plan intern, inflaţia a ajuns de la 10 la sută la aproximativ 25 la sută pe an, rata şomajului a trecut de 12 la sută, iar deficitul bugetar este în creştere.

Moussavi l-a acuzat pe Ahmadinejad că a primit fonduri pentru campania electorală din partea fostului preşedinte Akbar Hashemi Rafsandjani (1989-1997), care are o avere considerabilă.

Un alt adversar al preşedintelui, fostul şef al Gardienilor Revoluţiei Mohsen Rezai, l-a acuzat de concentrarea puterii. "A creat un spaţiu în jurul lui şi nimeni nu se simte în siguranţă în apropierea sa", a spus Rezai.

Potrivit AFP, preşedintele Iranului exercită o influenţă reală asupra politicii interne şi economiei, dar are prerogative limitate în materie de politică externă, în special asupra dosarului nuclear şi relaţiilor cu Statele Unite.

"Adevăratul lider al regimului este ayatollahul Ali Khamenei", explică analistul Karim Sadjadpour. În acest context, Mahmoud Ahmadinejad a încercat să îşi extindă influenţa. "Acceptă oficial limitele instituţionale, dar practică o politică de rotaţie a cadrelor", afirmă un diplomat occidental de la Teheran.

În privinţa drepturilor civice, Mir Hossein Moussavi, susţinut de Khatami, doreşte să modifice toate legile considerate discriminatorii faţă de femei, deşi sarcina pare imposibilă, în contextul în care are nevoie de aprobarea Parlamentului dominat de conservatori.

Promisiunea candidatului conservator Mohsen Rezai de a se deschide în relaţia cu Washingtonul riscă să fie blocată de ayatollahul Ali Khamenei, care a obstrucţionat tentativele similare ale fostului preşedinte Akbar Hashemi Rafsandjani.

Ahmadinejad, un personaj controversat în Occident şi un populist pe plan intern

Preşedintele Iranului este un personaj controversat care s-a remarcat în Occident printr-o retorică agresivă, iar pe plan intern prin discursuri populiste.

La puţin timp după victoria-surpriză în 2005, ultraconservatorul Ahmadinejad a devenit celebru afirmând că "Israelul trebuie şters de pe hartă" şi că "Holocaustul este un mit". În plus, Ahmadinejad refuză suspendarea programului nuclear iranian, rezistând presiunilor Occidentului.

În Iran, Ahmadinejad a fost criticat pentru politica în domeniul petrolului, pentru creşterea ratei inflaţiei şi a şomajului. În vârstă de 52 de ani, Ahmadinejad este căsătorit şi are doi băieţi şi o fată.

Preşedintele Iranului s-a năsut în satul Aradan, situat la 90 de kilometri sud-est de Teheran. A crescut la Teheran, unde a obţinut un doctorat în gestionarea transportului urban.

În momentul revoluţiei din 1979, Ahmadinejad s-a înrolat în Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a regimului. Mai târziu, a devenit guvernator al provinciei Ardebil. În 2003, Ahmadinejad a fost ales primar al Teheranului.

În cursul recentelor dezbateri televizate, Ahmadinejad a subliniat că trăieşte doar din salariul de profesor, dând dovadă încă o dată de populism.

În timp ce rivalii îl consideră "imprevizibil" din cauza discursului agresiv, susţinătorii îl cataloghează drept un om care ajută săracii.

În ultimele zile, Ahmadinejad a fost aspru criticat pentru că a ridicat problema diplomelor obţinute de Zahra Rahnavard, soţia principalului său concurent, Mir Hossein Moussavi.

Ahmadinejad a instaurat un nou stil de guvernare, organizând întâlniri cu miniştrii la fiecare două sau trei săptămâni în diferite oraşe ale ţării.

În cei patru ani de mandat, i-au fost adresate 20 de milioane de scrisori de ajutor, fiind creat un serviciu pentru a le răspunde tuturor.

Hossein Moussavi, fost premier al Iranului în timpul războiului cu Irakul

Mir Hossein Moussavi, un conservator moderat, a fost premier al Iranului în timpul războiului cu Irakul.

Acest personaj discret, care se autodefineşte drept un "reformist ataşat principiilor revoluţiei islamice din 1979, revine pe scena politică după o absenţă de 20 de ani.

Chiar dacă pare lipsit de charismă, Hossein Moussavi se bucură de susţinerea tinerilor care speră într-o liberalizare a societăţii.

Născut la 29 septembrie 1941, Moussavi a fost unul dintre fondatorii Partidului Islamic care l-a susţinut pe ayatollahul Ruhollah Khomeini.

A devenit premier în 1981, la un an după atacul lui Saddam Hussein împotriva Iranului.

În timpul războiului de opt ani, ayatollahul Khomeini a condus ţara, iar Ali Khamenei a fost preşedinte. Mir Hossein Moussavi s-a ocupat în special de gestionarea economiei pe timp de criză.

În 1989, Moussavi a devenit consilier al preşedintelui Akbar Hashemi Rafsandjani, iar apoi al lui Mohammad Khatami.

În materie de politică externă, Moussavi va încerca, dacă va deveni preşedinte, să schimbe imaginea Iranului pe plan extern. În schimb, Moussavi a anunţat că va menţine linia oficială a Iranului în dosarul nuclear.

Mehdi Karoubi şi Mohsen Rezai, doi dintre rivalii lui Ahmadinejad

Reformistul Mehdi Karoubi şi conservatorul Mohsen Rezai sunt doi dintre adversarii lui Mahmoud Ahmadinejad în alegerile prezidenţiale din Iran, deşi favoriţi sunt preşedintele ultraconservator şi principalul rival al acestuia, Mir Hossein Moussavi.

Clericul Mehdi Karoubi şi-a căpătat renumele de "şeic al reformelor" pentru ideile sale în favoarea liberalizării economiei şi societăţii.

În vârstă de 72 de ani, Karoubi se numără printre puţinii care îndrăznesc să critice cu regularitate politica preşedintelui ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad. În plan economic, propunerile sale nu exclud o doză moderată de populism.

În materie de politică externă, Karoubi promovează dialogul cu comunitatea internaţională, respectând însă interesele Iranului. În anul 2005, Karoubi s-a clasat pe locul al treilea în scrutinul prezidenţial, denunţând fraude electorale.

Mohsen Rezai, 54 de ani, a comandat timp de 16 ani Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a regimului. Şi el a criticat în nenumărate rânduri politica lui Ahmadinejad. Rezai a promis să combată sărăcia, inflaţia şi şomajul, fiind favorabil unei deschideri în relaţia cu Occidentul.

Rezai a participat la campania electorală din 2005, dar s-a retras din cursă cu două zile înaintea scrutinului. Originar din provincia Khuzestan, Rezai era membru al rebeliunii împotriva Şahului Iranului înaintea revoluţiei din 1979.

La vârsta de 27 de ani a fost numit la conducerea Gardienilor Revoluţiei. După demisia din această funcţie în 1997, acest doctor în economie a servit ca secretar al Consiliului de Discernământ, un organism de arbitraj între Parlament şi Consiliul Gardienilor Constituţiei



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
IRAN ,
ALEGERI ,
Mahmoud Ahmadinejad ,
Mir Hossein Moussavi ,
scrutin ,
alegeri ,
preşedinte
COMENTARII
  • pentru a face bani 10 iun 2009

    cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua metoda de a face bani pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "m-am adaugat la lista ta", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute multiplicate de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1.00 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese: 1) dancu ioan jr –str g cosbuc, nr 44, tapu, jud sibiu cod : 557147 2) iordachioaia marian, str splaiul independentei, nr 290, p21, ap 314, sector 6 bucuresti 3) op 1 cp 4 ->urziceni; jud. ialomita; cod:925300 4) belba andreea laura str.albastrelelor nr.3 cod : 300320 timisoara jud. timis 5) barbucenescu ramona, strada aleea gladiolelor, nr 2, bloc c19 ap 14, cod postal 240086,ramnicu valcea, jud. valcea 6)baiasu laurentiu florian, strada: aleea mioritei,nr. 2, bl.n5, sc. a, ap. 19, cod postal: 240226, ramnicu valcea, jud. valcea. pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de multiplicare se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, trebuie sa nu trisezi si sa trimiti plicurile, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea. pasul 3: schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului('copy' din meniul 'edit'); deschizi un fisier gol cu 'notepad'('file'...'new') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ('edit'... paste'); salvezi fisierul cu extensia .txt. acum cauti pe internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri gata! felicitari... nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! tine minte : mai multe newsgroup-uri inseamna mai multi bani! tot ce trebuie este un minim de 200! calcule...vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. de ce? din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic). deci am castigat 5.00 lei cu numele meu pe pozitia a 6- a. acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor minimul de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 lei.eu primesc astfel 5*5*5 lei = 25.00 de lei. continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125.00 de lei(vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625.00 de lei cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125.00 de lei pe pozitia a 2-a si ... da! 15625.00 de lei cu numele meu pe pozitia intai. uimitor! daca fiecare participant publica articolul de minim 200 de ori! si totul cu o investitie initiala de 6.00 lei si 6 timbre. cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 leu la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a acum publici articolul din nou de minim 200 de ori. va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole asa cum citesti tu acum !! asa ca iti poti permite 6.00 lei sa vezi daca merge cu adevarat? cred ca da... unii au spus "dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?" ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20- 50.000 de useri noi la internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ? jucati cinstit si corect si adresa ta va ajunge pe mii de forumuri, astefel vei primi mii de plicuri. in fiecare zi intra sute sau mii de oameni pe forum! veti avea numai de castigat!!! jocul se bazeaza pe o binecunoascuta lege din economie si anume legea multiplicarii pe care cred ca poti sa o intelegi. cred ca marile magazine se imbogatesc pt ca tu ai cumparat o sticla de vin. nu... se cumpara industrial .. deci daca joci corect si trimiti plicuri adresa ta va parea pe mult mai multe site-ri si vrei primi cu muuult mai multi bai! bafta! !!!!!!!! p.s. foarte important: o sa inalnesti oameni care nu sunt de acord cu asta si care nu au curaj sa incerce sa se imbogateasca inteligent. acestia se multumesc doar sa injure (mai mult nu pot). trebuie doar sa-i ignori asa cum fac eu, joaca si o sa vezi cum plicurile incep sa soseasca. daca ai incredere si perseverezi o sa-mi multumesti cat pentru cei care nu joaca... va raciti gura degeaba, eu primesc zeci de plicuri cu bani si o sa continui sa joc... bafta !!!

  • guest mediafax.ro 10 iun 2009

    Cetăţenii iranieni vor alege vineri noul preşedinte, după o campanie electorală în care Mahmoud Ahmadinejad a rezistat cu bine criticilor rivalului conservator moderat Mir Hossein Moussavi.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa