Iranul se apropie de declanşarea unei noi revoluţii - presă

• Externe

  • Trei dintre membrii Guvernului grec care fac parte din formaţiunea Laos au demisionat 18:45
  • Premieră în Franţa: Cetăţenii din străinătate vor putea vota prin Internet 18:38
  • Casa fiicei lui Shakespeare a căzut pradă hoţilor de fier vechi - GALERIE FOTO 17:36
  • Închisoare pe viaţă pentru kosovarul care a ucis doi militari americani în Germania - VIDEO 17:22
  • VIDEO: Cel puţin 25 de morţi, în două explozii produse în Siria - GALERIE FOTO 17:10

"Demonstraţiile, grevele şi revoltele au scos mulţimile în stradă ameninţând guverne", iar în majoritatea ţărilor "o represiune rapidă a fost însoţită de concesii politice stopând, de obicei, agitaţia populară. Dar atunci când "violenţa este extremă, furia este mult timp refulată şi regimurile îşi pierd sângele-rece este atins un anumit punct în care izbucneşte revoluţia", comentează publicaţia britanică.

Revoluţiile "clasice", care au schimbat faţa lumii, au apărut atunci când "barajele represiunii" nu le-au mai putut stopa. În ţările în care guvernul s-a simţit ameninţat, înăsprind represiunea sau cerând forţelor armate să tragă împotriva demonstranţilor, revoltele au fost înăbuşute, aşa cum a fost cazul reprimării revoltei din sudul Irakului, în 1991, de către Saddam Hussein. Trupele străine pot face, de asemenea, acest lucru, aşa cum s-a întâmplat cu implicarea trupelor sovietice în mişcările din Germania, în 1953, Ungaria, în 1956 sau Polonia, în 1968.

La valul de revoluţii din 1989, în Europa de Est, lipsa unei susţineri din afară a condus la îndepărtarea regimurilor comuniste în mod paşnic, cu excepţia României, unde revoluţia a izbucnit după ce Nicolae Ceauşescu şi-a arătat vulnerabilitatea într-un moment de confuzie la o adunare publică, fiind părăsit imediat de forţele armate.

Potrivit unor informaţii, unii poliţişti iranieni au refuzat să tragă duminică în demonstranţi. Dar preşedintele Mahmoud Ahmanidejad este în continuare în siguranţă, având susţinerea miliţiei Basij şi Gardienilor Revoluţiei şi refuzând orice concesii politice. Iranienii care încearcă să reprime opoziţia nu pot totuşi să conchidă că linia lor dură poate dura la nesfârşit. Totuşi, brutalitatea extremă şi prelungită poate stopa o revoluţie pentru o perioadă îndelungată, ca în cazul "dinastiei staliniste" din Coreea de Nord, care a "supravieţuit în pofida foametei şi colapsului economic".

"Liderii Iranului nu au, însă, avantajul a trei generaţii de autocraţie. În schimb, exemplul lor privind provocarea unei revoluţii împotriva şahului, care continuă să fie vie în memoria a milioane de iranieni, îi încurajează pe inamicii acestora să facă acelaşi lucru. Iar acel punct în care izbucneşte revoluţia poate veni mai repede decât oriunde altundeva", conchide publicaţia.