Irlanda şi Marea Britanie, discuţii în privinţa unui acord de securizare a frontierelor, după Brexit

Guvernul irlandez a confirmat iniţierea discuţiilor cu Marea Britanie în privinţa unui acord de securizare a frontierelor celor două state, care să fie implementat după ieşirea statului britanic din UE, informează site-ul ziarului The Guardian.

2468 afișări
Imaginea articolului Irlanda şi Marea Britanie, discuţii în privinţa unui acord de securizare a frontierelor, după Brexit

Irlanda şi Marea Britanie, discuţii în privinţa unui acord de securizare a frontierelor, după Brexit

Alte subiecte abordate în cadrul discuţiilor dintre cele două state sunt controlul imigraţiei şi ameninţările teroriste.

Oficialii britanici şi cei irlandezi ai Biroului pentru Imigrare fac deja schimb de informaţii în privinţa vizitatorilor străini ce traversează aeroporturile şi porturile maritime. Împărtăşirea unor asemenea informaţii de la punctele de intrare în cele două state face parte din strategia de a se opune terorismului şi crimei organizate.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Justiţie din Irlanda a declarat că: “Este clar în interesul ambelor state să coopereze cât de mult posibil în aceste privinţe. Această abordare a fost adoptată de ambele jurisdicţii cu câţiva ani în urmă, inclusiv introducerea noilor acorduri de a distribui reciproc informaţii despre pasagerii pentru a consolida integritatea zonei comune de călătorie”.

TITLURILE ZILEI

Deşi, în cadrul referendumului din luna iunie, 52% din cetăţenii Marii Britanii au votat în favoarea Brexitului, 56% din cei care au votat în Irlanda de Nord au fost pentru rămânerea statului britanic în Blocul comunitar.

Partidele naţionaliste irlandeze se opun Brexitului, pentru că acesta ar putea submina un acord de pace semnat în anul 1998, ar reintroduce controalele la frontierele cu Irlanda şi ar elimina finanţările din partea Uniunii Europene.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici