Israelul respinge acuzaţiile la adresa Mossad-ului, în cazul asasinării unui membru al Hamas - VIDEO
Un oficial israelian de rang înalt a respins, vineri, acuzaţiile aduse de poliţia din Dubai împotriva serviciului secret israelian, Mossad, suspectat de asasinarea în emirat a unui membru al ramurii armate a mişcării islamiste palestiniene Hamas.
"Poliţia din Dubai nu a furnizat nici o dovadă cu caracter incriminatoriu în acest caz", a declarat oficialul, care a solicitat anonimatul.
Comandantul poliţiei din Dubai, Dhahi Khalfan, s-a
declarat, joi, "sigur în proporţie de 99%, dacă nu 100%, că
Mossad-ul este în spatele asasinatului".
"În prezent, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat. Poliţia din Dubai
nici măcar nu a explicat circumstanţele morţii", într-un hotel din
Dubai, a lui Mahmoud Abdel Rauf Al-Mabhouh, a precizat oficialul
american. Corpul său neînsufleţit a fost descoperit la 20
ianuarie.
"Nu există nici măcar o dovadă că el a fost asasinat. Tot ce se
vede pe înregistrările video sunt oameni care vorbesc la telefon",
a subliniat el.
În aceste condiţii, el a apreciat drept "ridicole" ameninţările
privind mandatul internaţional care ar putea fi lansat, la cererea
Dubaiului, împotriva directorului Mossad-ului, Meir Dagan.
Comandantul poliţiei din Dubai afirmase că, "dacă se dovedeşte că Mossad-ul este în spatele acestei crime, ceea ce este în prezent foarte probabil, Interpolul ar urma să emită o notificare cod roşu împotriva directorului Mossad-ului, pentru că aceasta ar face din el un criminal".
Notificările cod roşu ale Interpol sunt mandate de urmărire în vederea extrădării, vizând persoane căutate de un stat, potrivit site-ului de Internet al organizaţiei de cooperare poliţienească internaţională.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. ROMÂNIA s-a clasat pe locul 12
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo".Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a clasat pe locul al 12-lea în finala concursului. citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot




