Istanbul: Institutul Cultural Român marchează Ziua Culturii Naţionale cu traduceri pe Facebook din Eminescu

Ziua Culturii Naţionale este marcată de Institutul Cultural Român (ICR) de la Istanbul cu traduceri online din poemele lui Mihai Eminescu şi cu perspectiva demarării unei noi serii de cursuri dedicate limbii române, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

123 afișări

Pentru a marca Ziua Culturii Naţionale, Institutul Cultural Român "Dimitrie Cantemir" de la Istanbul lansează o invitaţie implementată online. Pe pagina de Facebook a institutului, prietenii ICR sunt invitaţi să ofere traducerea din limba română în limba turcă a unor versuri eminesciene.

"În urma succesului din 2015, printr-o campanie ingenioasă de promovare online a proverbelor şi aforismelor comune celor două culturi pe paginile de Facebook administrate de către institut şi a implicării active a utilizatorilor platformei de socializare prin postarea mai multor variante de traduceri, ICR Istanbul îşi propune să repete experienţa şi să îşi apropie iubitorii culturii", arată oficialii de la ICR.

Campania se va derula în perioada 14 - 18 ianuarie, iar toţi cei care răspund provocării şi se implică activ prin varianta propusă vor primi în dar din partea ICR Istanbul broşura în limba turcă "Autori români contemporani în cadrul atelierului de traduceri literare de la Istanbul - vol. III".

Pentru că, de la finalul anului trecut, institutul a primit multe solicitări din partea invitaţilor turci - participanţi frecvenţi la evenimentelor derulate de ICR Istanbul sau din partea descendenţilor foştilor locuitori ai insulei Adakale şi ai urmaşilor minorităţii tătare din Dobrogea, persoane care au emigrat în mai multe valuri în Republica Turcia, este anunţat şi un curs demonstrativ de limbă, cultură şi civilizaţie română.

Cursul demonstrativ va fi susţinut de profesoara de limba română Jenny Marilena Vişa şi va avea loc loc pe 15 ianuarie, de la ora 19.00, la sediul ICR Istanbul, unde pot participa atât cetăţenil turci interesaţi de studierea limbii române, cât şi absolvenţi ai cursului de limba română, care doresc să îşi reîmprospăteze cunoştinţele dobândite în semestrele anterioare.

Partenerul ICR Istanbul la realizarea acestui proiect este Asociaţia Română pentru Asistenţă şi Solidaritate Socială, se arată în comunicat.

15 ianuarie, aleasă ca Ziua Culturii Naţionale, reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor Mihai Eminescu (1850 - 1889) şi a fost instituită prin Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici