Italia: O femeie şi copilul ei în stare gravă, după o altercaţie între medici în sala de naşteri
O femeie şi copilul său nou-născut se află în stare gravă, după ce doi ginecologi italieni au avut o altercaţie în sala de naşteri a unei clinici din Messina, în timp ce tânăra năştea, a relatat sâmbătă agenţia ANSAP.
Italia: O femeie şi copilul ei în stare gravă, după o altercaţie între medici în sala de naşteri (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Soţul femeii a depus o plângere împotriva medicilor, iar autorităţile au declanşat imediat o anchetă.
Tânăra în vârstă de 30 de ani a suferit o hemoragie după naştere şi a necesitat o intervenţie chirurgicală de extirpare a uterului, în timp ce copilul a suferit două stopuri cardiace, care au determinat probleme cerebrale, şi se află internat la terapie intensivă.
Prognosticul medicilor este rezervat atât în cazul femeii, cât şi al copilului.
Directorul departamentului de obstetrică şi ginecologie al clinicii din Messina a declarat că medicii au fost suspendaţi, însă a exclus orice legătură între altercaţia acestora şi complicaţiile intervenite în starea mamei şi a copilului.
Conform plângerii depuse de soţul femeii, incidentul a avut loc joi, în sala de naşteri a policlinicii din Messina, unde cei doi medici au început să se certe din motive profesionale, în timp ce tânăra era pe punctul de a naşte. După un schimb de replici, unul dintre cei doi medici l-a împins pe colegul său într-un perete, iar acesta a lovit cu pumnul într-o fereastră care s-a spart, rănindu-se la mână.
În timpul altercaţiei, femeia a suferit o serie de complicaţii.
"Am trimis o scrisoare direcţiei sanitare, pentru a comunica suspendarea a doi medici care nu vor reveni la lucru decât atunci când va decide conducerea", a declarat profesorul Domenico Granese, director al departamentului de obstetrică al clinicii.
-
Circulaţie închisă pe autostrada A2 Bucureşti - Feteşti. Lista drumurilor naţionale cu restricţii. 165 de trenuri anulate
Social astăzi, 09:31
Circulaţia este închisă pe A2 Bucureşti-Feteşti şi pe 29 de drumuri naţionale, iar pe unele tronsoane de drum este restricţionat traficul greu, a anunţat CNADNR, precizând că joi va fi deszăpezită şi Centura de Sud a Capitalei, în urma intervenţiei rezultând galerii de zăpadă de patru-cinci metri. citeşte tot
-
Americanii susţin în proporţie zdrobitoare politica externă şi de securitate naţională a lui Obama
Externe astăzi, 09:20
Alegătorii americani susţin, cu o majoritate zdrobitoare, politica externă şi de securitate naţională a preşedintelui Barack Obama, în special folosirea avioanelor fără pilot şi strategia sa în Afganistan, potrivit unui sondaj publicat miercuri. citeşte tot





Nu exista comentarii