Video Italian prins cu droguri, în Aeroportul Otopeni. Bărbatul a prezentat un buletin fals

Poliţiştii de frontieră de pe Aeroportul Henri Coandă au depistat un cetăţean italian care ar fi încercat să iasă din ţară cu aproximativ 73 grame de cocaină. Bărbatul ar fi prezentat un act de identitate fals. Cazul a fost preluat de procurorii DIICOT.

1546 afișări

„În data de 05.05.2018, ora 21.23, la P.T.F Aeroport International Henri Coandă, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind în direcţia Barcelona-Ibiza, un cetăţean italian, în vârstă de 42 de ani. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, persoana în cauză a prezentat o carte de identitate italiană. Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de călătorie, iar in urma verificărilor cu aparatura din dotare s-a stabilit ca acesta este fals”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră făcut ulterior un control amănunţit asupra bărbatului şi al bagajelor.

„În urma controlului, s-a descoperit în bagajul de cală, disimulată într-o pungă cu haine, o casetă ce conţinea o substanţă de culoare maro ce prezenta mirosul specific al cafelei, iar în interiorul acesteia a fost descoperită o altă pungă ce conţinea o substanţă de culoare albă, în greutate de 72,93 grame. În cadrul primelor verificări, substanţa a reacţionat pozitiv la testul de cocaină”, se mai arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.

Persoana în cauză a declarat, potrivit poliţiştilor, că substanţa este cocaină şi că a cumparat-o pentru consum propriu, plătind suma de 2.000 de euro.

Potrivit sursei citate, în cauză, faţă de cetăţeanul italian se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, fals şi uz de fals. Totodata, procurorul de caz a emis pe numele bărbatului ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici