Jean-Luc Melenchon, fost candidat prezidenţial şi lider al stângii radicale, vizat de o anchetă privind presupuse fraude cu fonduri UE

Jean-Luc Melenchon, fost candidat prezidenţial şi lider al stângii radicale, este vizat de o anchetă preliminară privind presupusa remunerare fictivă a unor asistenţi ai săi în perioada cât acesta a fost membru al Parlamentului European, a transmis o sursă judiciară, potrivit France 24.

206 afișări
Imaginea articolului Jean-Luc Melenchon, fost candidat prezidenţial şi lider al stângii radicale, vizat de o anchetă privind presupuse fraude cu fonduri UE

Jean-Luc Melenchon, fost candidat prezidenţial şi lider al stângii radicale, vizat de o anchetă privind presupuse fraude cu fonduri UE (Imagine: Hepta)

Ancheta preliminară a fost deschisă la cererea unui politician din cadrul formaţiunii populiste Frontul Naţional şi vizează membri ai partidului conservator Republicanii, ai Partidului Socialist şi ai MoDem, partid aliat cu formaţiunea preşedintelui Emmanuel Macron.

Marine Le Pen, fostă candidată prezidenţială din partea Frontului Naţional, este la rândul ei vizată de o anchetă similară.

Potrivit cotidianului Le Parisien, anchetatorii urmează să investigheze trei persoane care au fost angajate ca asistenţi ai lui Melenchon în perioada cât acesta a fost membru al Parlamentului European.

Melenchon, liderul formaţiunii Franţa Nesupusă şi actualmente membru al Parlamentului de la Paris, a negat că s-ar fi comis o ilegalitate în acest caz.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici