Joe Biden intenţionează să fixeze obiectivul reducerii la jumătate a emisiilor poluante până în 2030

  • Joe Biden intenţionează să fixeze obiectivul reducerii la jumătate a emisiilor poluante în SUA până în 2030
  • Preşedintele SUA ar putea anunţa acest obiectiv cu ocazia summitului pe tema schimbărilor climatice
  • La rândul său, Uniunea Europeană vrea să diminueze cu 55% emisiile poluante până în 2030
151 afișări
Imaginea articolului Joe Biden intenţionează să fixeze obiectivul reducerii la jumătate a emisiilor poluante până în 2030

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, intenţionează să stabilească obiectivul reducerii la jumătate a emisiilor de dioxid de carbon până în anul 2030, afirmă surse politice de la Washington citate de publicaţia The Hill.

Joseph Biden ar putea anunţa acest obiectiv cu ocazia Zilei Pământului şi a summitului pe tema schimbărilor climatice în format online, la care sunt invitaţi zeci de lideri de ţări.

Joseph Biden a decis revenirea Statelor Unite în Acordul climatic de la Paris, anulând decizia fostului preşedinte Donald Trump de retragere din acest tratat.

Administraţia Barack Obama stabilise diminuarea emisiilor poluante în Statele Unite cu 26-28% până în 2025, comparativ cu nivelul din 2005.

Casa Albă a semnalat, miercuri, conform site-ului Axios.com, că Administraţia Joseph Biden vrea să reafirme rolul de lider al Statelor Unite pe plan global în eforturile de contracarare a modificărilor climatice.

Summitul pe tema climei organizat de Statele Unite joi şi vineri intervine în contextul în care Uniunea Europeană a anunţat că vrea să diminueze cu 55% emisiile poluante până în 2030, comparativ cu nivelul din anul 1990.

La summitul în format virtual organizat de Joseph Biden vor participa aproximativ 40 de lideri străini, inclusiv preşedinţii din Rusia, China şi Brazilia, Vladimir Putin, Xi Jinping şi Jair Bolsonaro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici