Joe Biden pledează pentru depăşirea diviziunilor, în primul discurs după victorie

  • Joseph Biden face apel la unitate, în primul discurs după victoria în scrutinul prezidenţial
  • Preşedinte-ales al SUA: "Mă angajez să fiu un preşedinte care va încerca să nu genereze diviziuni, ci să unească"
  • Joe Biden: "Am vrut această funcţie pentru a restabili sufletul Americii", "pentru a face din nou America respectată în lume"
581 afișări
Imaginea articolului Joe Biden pledează pentru depăşirea diviziunilor, în primul discurs după victorie

Preşedintele-ales al Statelor Unite, Joseph Biden, a pledat pentru unitate în primul discurs după confirmarea victoriei, subliniind că vrea reconstruirea structurii naţiunii şi recâştigarea respectului ţării pe plan internaţional.

CITEŞTE AICI: Rezultate alegeri SUA 2020. Biden este noul preşedinte al Statelor Unite. A câştigat cu 284 voturi. Mesajul său către americani

"Cetăţenii acestei naţiuni s-au pronunţat şi ne-au oferit o victorie clară, o victorie convingătoare. În această seară, observăm peste tot în naţiunea noastră bucurie, speranţă, o nouă cale pentru o nouă zi; am o atitudine umilă pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o", a declarat Joseph Biden într-un discurs rostit în faţa simpatizanţilor, în oraşul Wilmington din Delaware.

"Mă angajez să fiu un preşedinte care va încerca să nu genereze diviziuni, ci să unească. Am vrut această funcţie pentru a restabili sufletul Americii, pentru a reconstrui structura acestei naţiuni, clasa de mijloc, pentru a face din nou America respectată în lume, pentru a ne uni cu toţii aici, acasă", a adăugat Joe Biden.

Joseph Biden a subliniat că înţelege dezamăgirea susţinătorilor preşedintelui în funcţie, Donald Trump. "Înţeleg dezamăgirea, şi eu am pierdut de câteva ori, dar haideţi să ne acordăm o şansă. A venit vremea să renunţăm la retorica dură. (...) Trebuie să ne ascultăm unii pe alţii, să încetăm să ne tratăm oponenţii ca inamici. Este vremea să vindecăm America. Voi munci din greu atât pentru cei care nu au votat cu mine, cât şi pentru cei care m-au votat", a subliniat preşedintele-ales al SUA.

"Trebuie să restabilim sufletul Americii. În seara aceasta, întreaga lume priveşte America, iar eu cred că, în momentele noastre cele mai bune, America este o lumină de ghidare pentru întreaga lume. Vom conduce nu doar prin exemplul puterii noastre, ci prin puterea exemplului nostru. Trebuie să fim naţiunea despre care ştim că putem fi. O naţiune unită, o naţiune mai puternică, o naţiune vindecată. Statele Unite ale Americii. Doamnelor şi domnilor, nu a existat niciodată vreun lucru pe care să încercăm să îl facem şi să nu putem", a continuat Joe Biden.

Preşedintele-ales al SUA a dat asigurări că prima sarcină va fi aducerea sub control a pandemiei. "Este singurul mod prin care putem reveni la viaţa normală. Luni, voi crea un grup format din oameni de ştiinţă de prim rang, din experţi, consilieri de tranziţie, pentru a ajuta la punerea în practică a planului Joe Biden - Kamala Harris începând din 20 ianuarie 2020", a precizat Biden.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici