John Kerry: Corupţia guvernamentală alimentează infracţionalitatea, extremismul, frustrările sociale

Corupţia funcţionarilor guvernamentali alimentează infracţionalitatea, extremismul şi starea de nemulţumire din societate, contribuind inclusiv la criza globală a refugiaţilor, a afirmat secretarul de Stat american, John Kerry, pledând pentru intensificarea acţiunilor anticorupţie.

Share pe Facebook 1285 afişări

John Kerry: Corupţia guvernamentală alimentează infracţionalitatea, extremismul, frustrările sociale (Imagine: AFP/Mediafax Foto)

"Trebuie să admitem că, în toate eşaloanele puterii, extremismul violent, lăcomia, setea de putere sunt alimentate de situaţiile în care instituţiile guvernamentale sunt fragile, liderii politici sunt incompetenţi şi lipsiţi de integritate", a declarat John Kerry la Forumul Economic Mondial de la Davos.

"Corupţia din instituţiile guvernamentale alimentează infracţionalitatea, extremismul şi starea de nemulţumire din societate, contribuind inclusiv la criza globală a refugiaţilor", a adăugat Kerry, citat de Washington Post.

"Administraţia Barack Obama va dubla contribuţiile pentru combaterea corupţiei în întreaga lume, aceasta este o prioritate a Statelor Unite", a subliniat Kerry, amintind că actele de corupţie au generat crizele din Irak, Nigeria, Siria, Ucraina, Libia şi Yemen.

"Corupţia a devenit o problemă mai degrabă internaţională, nu doar internă; corupţia este un pericol societal şi devine un instrument de recutare pentru grupurile extremiste", a insistat şeful diplomaţiei americane.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
SUA ,
KERRY ,
CORUPTIE ,
extremism ,
anticoruptie ,
refugiati
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Omul care a prezis victoria lui Trump când nimeni nu-i dădea nicio şansă, anunţă acum DATA la care va începe cel de-al TREILEA RĂZBOI MONDIAL. „Va aduce şoc şi moarte”
mediafax.ro
Închide