John Kerry: Rebelii ar putea coopera cu regimul Bashar al-Assad împotriva reţelei Stat Islamic

Administraţia Bashar al-Assad ar putea coopera cu grupuri insurgente în operaţiuni împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, afirmă secretarul de Stat american, John Kerry, citat de site-ul agenţiei Reuters.

1958 afișări
Imaginea articolului John Kerry: Rebelii ar putea coopera cu regimul Bashar al-Assad împotriva reţelei Stat Islamic

John Kerry: Rebelii ar putea coopera cu regimul Bashar al-Assad împotriva reţelei Stat Islamic

"Ar fi posibil ca Administraţia de la Damasc să coopereze cu forţele opoziţiei împotriva militanţilor grupului Stat Islamic; acest lucru ar fi posibil fără înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad", a declarat John Kerry.

"Cu toate acestea, ar fi extrem de dificil să se ajungă la o astfel de cooperare fără o perspectivă privind găsirea unei soluţii referitoare la viitorul lui Basdar al-Assad", a subliniat şeful diplomaţiei americane.

Statele Unite şi alte ţări occidentale oferă susţinere forţelor armate ale opoziţiei siriene în tentativa de înlăturare a preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici