John Kerry: Strategia lui Stanley McChrystal în Afganistan merge "prea departe şi prea repede"
Senatorul american John Kerry a apreciat luni că strategia împotriva insurecţiei, a generalului Stanley McChrystal, comandantul forţelor internaţionale în Afganistan, merge "prea departe şi prea repede", pledând pentru o consolidare a legitimităţii puterii afgane.
John Kerry: Strategia lui Stanley McChrystal în Afganistan merge "prea departe şi prea repede" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"El înţelege necesitatea de a desfăşura o contrainsurecţie într-o zonă geografică limitată, dar cred că planul său actual merge prea departe şi prea repede", a declarat preşedintele Comisiei pentu Afaceri Externe din Senat în faţa unui grup de experţi şi jurnalişti.
Preşedintele american, Barack Obama, este pe cale de a-şi revizui strategia pentru Afganistan. Potrivit mai multor articole din presă, generalul McChrystal sugera trimiterea a 40.000 de militari suplimentari în regiune.
Senatorul Kerry, care a negociat cu preşedintele afgan în exerciţiu, Hamid Karzai, organizarea unui al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, îşi exprimase săptămâna trecută speranţa că Obama nu va lua decizia privind viitoarea strategie înainte de încheierea scrutinului, insistând pe necesitatea unei puteri stabile la Kabul pentru reuşita efortului ameircan.
"Încă nu avem garanţii esenţiale de guvernare şi dezvoltare, ceilalţi doi piloni ai contrainsurecţiei", a precizat Kerry.
"Cheia strategiei noastre va fi întărirea afganilor şi transferul responsabilităţii către ei" în acest conflict, a insistat el.
"Am îndoieli serioase", a adăugat acesta, "privind capacitatea de a furniza trupe afgane în ritmul în care avem nevoie de ele pentru a ne asigura că în urma sacrificiilor eroice ale trupelor noastre, beneficiile pentru afgani vor fi clare şi durabile".
-
COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de ninsori abundente până pe 14 februarie. Ce judeţe vor fi afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare cod portocaliu şi galben de ninsori abundente valabilă în intervalul 12 februarie ora 18:00 - 14 februarie ora 14:00 pentru judeţele din jumătatea de sud a ţării. citeşte tot
-
PORTUL DE GHEAŢĂ: Cum arată portul Tomis din Constanţa - GALERIE FOTO
Social astăzi, 11:18
Portul Tomis din Constanţa a fost acoperit de gheaţă, după ce valurile au lovit cu putere ambarcaţiunile ancorate la mal şi faleza. citeşte tot





Nu exista comentarii