Juan Carlos, fostul rege al Spaniei, a ajuns în Abu Dhabi

  • Fostul rege a anunţat luni că părăseşte ţara pe care a condus-o timp de 44 de ani, până în 2014.
  • Decizia a venit în urma unor acuzaţii de corupţie.
  • Acesta s-ar fi cazat într-un hotel de 5 stele din capitala Emiratelor Arabe Unite.
3647 afișări
Imaginea articolului Juan Carlos, fostul rege al Spaniei, a ajuns în Abu Dhabi

Sursă foto: Profimedia

O poză publicată de grupul media spaniol NIUS îl arată pe Juan Carlos coborând din avion, în Abu Dhabi. Potrivit mai multor surse, fostul rege ar avea rezervat doar pentru el un întreg etaj al unui hotel din capitala Emiratelor.

În 2014, Juan Carlos a abdicat şi a cedat tronul fiului său, Felipe. Fostul rege i-a trimis luni o scrisoare acestuia, în care l-a anunţat despre faptul că va pleca în exil. Decizia a venit după lansarea unor investigaţii. Anchetatorii vor să stabilească dacă Juan Carlos a avut vreo legătură cu un dosar de corupţie privind atribuirea unui contract pentru construirea unor linii feroviare.

Autor: Marina Dinu

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici