Juan Guaido: Opoziţia nu are un plan privind participarea la o nouă rundă de mediere în Norvegia

Liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, a declarat vineri că opoziţia nu are niciun plan privind participarea la o nouă rundă de mediere în Norvegia, după ce eforturile privind rezolvarea crizei venezuelene s-au încheiat luna trecută fără un rezultat, relatează Reuters.

157 afișări
Imaginea articolului Juan Guaido: Opoziţia nu are un plan privind participarea la o nouă rundă de mediere în Norvegia

Juan Guaido: Opoziţia nu are un plan privind participarea la o nouă rundă de mediere în Norvegia

Discuţiile privind ajungerea la un acord pentru situaţia din Venezuela, care au avut loc în Norvegia, s-au încheiat la data de 29 mai, după ce reprezentanţii opoziţiei au cerut în repetat rânduri demisia preşedintelui Nicolas Maduro.

În luna ianuarie, Juan Guaidó, preşedintele Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. SUA şi mai multe state occidentale l-au recunoscut pe Guaidó, în timp ce Rusia a anunţat că îl consideră pe Nicolas Maduro preşedintele legitim al Venezuelei.

Taguri:
venezuela,
opoziţie,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici