Juan Guaido: Schimbarea Guvernului din Venezuela ar fi un beneficiu pentru China şi Rusia

O schimbare de Guvern în Venezuela ar fi o favoare făcută de către Venezuela pentru Rusia şi China, a declarat joi Juan Guaido, lider al opoziţiei şi preşedinte autoproclamat, într-un interviu pentru agenţia de presă Reuters.

2141 afișări
Imaginea articolului Juan Guaido: Schimbarea Guvernului din Venezuela ar fi un beneficiu pentru China şi Rusia

Juan Guaido: Schimbarea Guvernului din Venezuela ar fi un beneficiu pentru China şi Rusia

Juan Guaido a anunţat că a trimis comunicări oficiale ambelor ţări, susţinătoare ale preşedintelui Nicolas Maduro, care a transmis în mai multe rânduri că Guaido doreşte să efectueze o lovitură de stat asupra Administraţiei sale socialiste.

„Ceea ce este ar fi bine pentru Rusia şi China ar fi ca Venezuela să fie stabilă şi să aibă o schimbare guvernamentală. Maduro nu protejează Venezuela, nu protejează investiţiile nimănui şi nu este cea mai bună variantă pentru China şi Rusia”, a declarat Guaido.

În cadrul interviului, Guaido a anunţat că nu îi este frică de un posibil arest, după ce Curtea Supremă a aprobat deschiderea unei anchete preliminare în ceea ce îl priveşte.

Guaido a mai adăugat că Guvernul din Venezuela ar acţiona responsabil faţă de toţi creditorii săi.

Curtea Supremă de Justiţie din Venezuela a deschis o anchetă împotriva lui Juan Guaido, liderul opoziţiei şi preşedinte interimar autoproclamat, i-a interzis să părăsească ţara şi i-a blocat conturile bancare până la finalizarea investigaţiei.

Preşedintele Nicolas Maduro, în vârstă de 56 de ani, se confruntă cu o criză politică după ce Juan Guaido s-a autoproclamat preşedinte interimar.

Statele Unite, Canada şi majoritatea statelor din America Latină şi-au manifestat susţinerea pentru Guaido. Preşedintele Nicolas Maduro a fost susţinut sâmbătă, în cadrul unei întâlniri a Consiliului de Securitate ONU, de către China şi Rusia. Maduro a respins apelurile făcute de Statele Unite, Canada, statele din America Latină şi din Uniunea Europeană pentru organizarea unor noi alegeri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici