Jurnalistul James Foley, care a fost decapitat de grupul Stat Islamic, se convertise la islam

James Foley, jurnalistul american decapitat de grupul Stat Islamic, şi ziaristul britanic John Cantlie, ţinut ostatic în prezent în Siria, s-au convertit la islam, afirmă un islamist belgian, precizând că cei doi au fost forţaţi să adopte mahomedanismul.

557 afișări
Imaginea articolului Jurnalistul James Foley, care a fost decapitat de grupul Stat Islamic, se convertise la islam

Jurnalistul James Foley, care a fost decapitat de grupul Stat Islamic, se convertise la islam (Captură video)

Jejoen Bontinck, un belgian de 19 ani convertit la islam, a fost arestat în octombrie 2013, la revenirea din Siria, fiind inculpat pentru apartenenţă la un grup terorist.

În faţa anchetatorilor, tânărul a afirmat că a fost deţinut într-un penitenciar din Alep de grupul terorist Stat Islamic, care îl suspecta de spionaj.

"Foley şi Cantlie au fost răpiţi de Frontul Al-Nusra", filiala siriană a reţelei Al-Qaida. "Cei doi au fost mutaţi de mai multe ori şi au fost torturaţi de gruparea teroristă, după care au fost predaţi grupului Stat Islamic", a explicat Bontinck.

"După două săptămâni de detenţie, cei doi jurnalişti s-au convertit la islam. Mi-au povestit că nu avuseseră vieţi exemplare, că nu îşi respectaseră foarte mult mamele", a explicat Jejoen Bontinck.

"Însă este foarte probabil să se fi convertit forţat la islam", a precizat islamistul.

Jurnalistul american James Foley a fost decapitat în august. John Cantlie este ţinut ostatic şi în prezent.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici