Justiţia egipteană a condamnat 12 protestatari pro-Morsi la 17 ani de închisoare fiecare

Un tribunal egiptean a condamnat 12 susţinători ai fostului preşedinte Mohamed Morsi la 17 ani de închisoare fiecare pentru că au luat parte la acţiuni violente de protest, a transmis miercuri presa oficială citată de AFP.

107 afișări
Imaginea articolului Justiţia egipteană a condamnat 12 protestatari pro-Morsi la 17 ani de închisoare fiecare

Mohammed Morsi (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Agenţia de presă oficială MENA a anunţat că manifestanţii au fost acuzaţi că au atacat sediul prestigiosului centru de studii islamice al-Azhar în cadrul unor proteste violente.

Cei 12 susţinători ai preşedintelui demis au fost arestaţi după ce manifestanţii au încercat să ia cu asalt sediul centrului al-Azhar, care îl susţinuse pe Morsi.

Peste o mie de persoane, majoritatea susţinători ai lui Morsi, au fost ucişi din iulie în cursul confruntărilor cu poliţia. Mii de manifestanţi au fost arestaţi şi sunt în prezent judecaţi.

Mohamed Morsi însuşi este judecat pentru implicarea sa presupusă în moartea protestatarilor opoziţiei în faţa palatului său înainte de destituire.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici