Kerry şi Zarif, la Viena înaintea ridicării sancţiunilor impuse Iranului

Principalii doi artizani ai acordului în dosarul nuclear iranian, secretarul de Stat american John Kerry şi omologul său iranian Mohammad Javad Zarif, sunt aşteptaţi sâmbătă la Viena pentru a finaliza implementarea acestui text ce prevede o anulare a sancţiunilor impuse Teheranului, relatează AFP.

Kerry şi Zarif, la Viena înaintea ridicării sancţiunilor impuse Iranului (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Zarif a plecat sâmbătă dimineaţa de la Teheran către Viena, unde urmează să participe la o ceremonie în care se va anunţa intrarea în vigoare a acordului, a anunţat agenţia oficială Irna.

Ceremonia urmează să aibă loc sâmbătă, potrivit presei iraniene, care nu exclude totuşi ca aceasta să se ţină duminică.

El este însoţit de către şeful Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA) Ali Akbar Salehi şi mai mulţi colaboratori apropiaţi, potrivit presei iraniene.

Kerry, care se află la Londra, este aşteptat de asemenea, sâmbătă, în capitala austriacă, la "consultări" cu Zarif şi şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, a anunţat Departamentul de Stat vineri seara.

Teheranul a anunţat că el consideră ca iminentă intrarea în vigoare a acordului pe care l-a încheiat pe 14 iulie cu marile puteri, menit să pună capăt unui contencios de peste 13 de ani.

Acest text oferă garanţiii potrivit cărora Iranul nu poate să se doteze cu bomba atomică, în schimbul ridicării progresive şi controlate a sancţiunilor internaţionale care i-au fost impuse.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) urmează să confirme în mod oficial că iranienii şi-au respectat angajamentele asumate în cadrul acordului din iulie. Un raport în acest sens "probabil" că va fi publicat sâmbătă, potrivit unor surse diplomatice de la Viena.

După aceea, Uniunea Europeană (UE), Statele Unite şi ONU urmează să procedeze la o ridicare controlată a sancţiunilor internaţionale care afectează economia Iranului, o ţară cu 77 de milioane de locuitori, bogată în resurse petroliere şi gazifere.

- Petrolul, sub 30 de dolari pe baril

În plus, inspectori de la AIEA urmează să certifice faptul că Iranul a scos, aşa cum a afirmat, miezul reactorului cu apă grea din instalaţia de la Arak şi că a turnat beton într-o parte a instalaţiei, astfel încât să nu mai poată să producă plutoniu de calitate militară.

Acordul de la Viena, negociat de către Iran şi Grupul 5+1 - Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania - este considerat un succes diplomatic major al preşedintelui american Barack Obama, dar şi al omologului său iranian, moderatul Hassan Rohani.

Luni, acesta a dat asigurări că Teheranul este pe punctul de a începe "un an de prosperitate economică", odată cu ridicarea sancţiunilor.

Mediile economice sunt pregătite de mai multe luni să revină în această ţară, care dispune de a patra rezervă de ţiţei din lume şi de a doua de gaze naturale. Iranul, o ţară membră OPEP, va putea să-şi exporte petrolul din nou, în deplină libertate.

În acest context, preţul ţiţeiului a scăzut vineri sub 30 de dolari pe baril, pieţele anticipând un viitor aflux de petrol iranian pe o piaţă pe care oferta este deja abundentă.

Ridicarea tuturor sancţiunilor va fi eşalonată pe o perioadă de zece ani, iar timp de 15 ani aceste măsuri pot fi reintroduse în mod automat în cazul în care Teheranul încalcă acordul. Embargourile ONU asupra armamentului convenţional şi rachetelor balistice sunt menţinute până în 2020 şi, respectiv, 2023.

- Îngrijorări în Israel şi Arabia Saudită

Acordul de la Viena este considerat totodată o amorsă a unei reconcilieri între Washington şi Teheran, după mai bine de 35 de ani de la întreruperea relaţiilor diplomatice.

Această posibilă apropiere americano-iraniană îi înfurie pe aliaţii tradiţionali ai Americii în regiune - cu Arabia Saudită şi Israelul în frunte -, care se tem de influenţa puterii şiite.

Joi, într-o întâlnire la Londra, Kerry a ţinut să-l asigure în acest sens pe omologul său saudit, subliniind că "prietenia dintre Statele Unite şi regatul Arabiei Saudite (rămâne) cheia de boltă" a politicii celor două ţări în Orientul Mijlociu.

Republica islamică a negat întotdeauna că a vrut să se doteze cu arma atomică, revendicându-şi totodată dreptul de a exploata o filieră nucleară completă.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
IRAN ,
DIPLOMATIE ,
NUCLEAR ,
sanctiuni ,
viena ,
acord
COMENTARII
  • iar si-au luat-o in bot 16 ian 2016

    ,,Succesul" mult trambitat al maimutzului Olaba este de fapt o MAAARE MUUYE primita de la Putin.
    Cam ca ,,succesul" din Siria.

  • / 16 ian 2016

    Sa curga petrolul cat mai este :)

  • sub rezerva 16 ian 2016

    Fara implicarea Rusiei si Chinei ,,acest succes major al lui Obama si Rohani" ar fi fost si azi doar un vis. Daca este intradevar un succes, timpul ne va arata.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Decizia care poate schimba Europa aşa cum o ştim. Franţa şi Germania fac o cerere fără precedent