Kievul anunţă "deblocarea" aeroportului de la Lugansk

Forţele armate ucrainene au reuşit să deblocheze duminică, în urma unor lupte, aeroportul de la Lugansk, unul dintre oraşele importante din estul ţării aflate sub controlul separatiştilor proruşi, a anunţat preşedinţia ucraineană.

971 afișări
Imaginea articolului Kievul anunţă "deblocarea" aeroportului de la Lugansk

Kievul anunţă "deblocarea" aeroportului de la Lugansk (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Statul Major al operaţiunii antiteroriste i-a raportat preşedintelui Petro Poroşenko faptul că militariii ucraineni au sosit, în urma unor lupte, pe aeroportul de la Lugansk", a anunţat preşedinţia pe pagina de Facebook.

Un purtător de cuvânt militar, Oleksii Dmitraşkivskii a declarat ulterior că aviaţia ucraineană a efectuat atacuri în apropierea aeroportului, dar şi în apropierea altor două localităţi din regiunea Lugansk, şi anume Izvarine şi Lisiceansk, asupra unor trupe şi material aparţinând insurgenţilor.

Avariat şi închis de mai multe săptămâni, aeroportul de la Lugansk se afla sub controlul loialiştilor, dar a devenit aproape inaccesibil din cauza prezenţei forţelor separatiste în jur. El era prezentat ca unul dintre punctele importante ale apărării separatiştilor pe drumul către Lugansk.

"Ministrul apărării" rebel Igor Strelkov a declarat duminică seara agenţiei publice ruseşti RIA Novosti că "lupte intense" erau în curs la periferia Luganskului, unde forţele ucrainene au mobilizat, potrivit acestuia, zeci de tancuri.

În noaptea de duminică spre luni, după ce a anunţat preluarea controlului asupra aeroportului, Statul Major al operaţiunii forţelor guvernamentale ucrainene a anunţat că rebelii au tras o salvă de rachete de tip Grad asupra unor poziţii loialiste, afirmând totodată că nu a suferit pierderi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici