Kim Jong-il nu mai vrea arme nucleare în peninsula coreeană

Liderul nord-coreean, Kim Jong-il, a reafirmat dorinţa Phenianului ca peninsula coreeană să fie denuclearizată, primind în vizită un emisar chinez, a anunţat agenţia China Nouă.

Kim Jong-il transmite Chinei că vrea ca peninsula coreeană să fie denuclearizată (Imagine: Mediafax Foto)

Wang Jiarui, care conduce departamentul internaţional al Partidului Comunist Chinez (PCC), a fost primit de liderul nord-coreean, luni, în contextul în care comunitatea internaţională încearcă să convingă Phenianul să reia negocierile internaţionale privind programul nuclear nord-coreean.

El i-a transmis un "mesaj verbal" din partea preşedintelui Hu Jintao, care l-a invitat pe Kim Jong-il să viziteze China, a precizat agenţia oficială chineză.

Kim "a reamintit, luni, dorinţa persistentă a ţării (sale) de a vedea o peninsulă coreeană denuclearizată", cu ocazia discuţiilor purtate cu emisarul chinez de rang înalt, a adăugat China Nouă.

"Disponibilitatea părţilor implicate pentru o reluare a negocierilor în şase este foarte importantă", a afirmat Kim, citat de China Nouă, fără a preciza însă dacă regimul din Coreea de Nord are în vedere să revină la masa acestor negocieri de la care s-a retras în aprilie 2009 înaintea unui al doilea test nuclear.

La discuţii participă cele două Corei, China, Japonia, Rusia şi Statele Unite.

Lynn Pascoe, unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, este aşteptat, marţi, la Phenian, pentru a îndemna şi el Coreea de Nord să reia discuţiile multipartite cu privire la programul său nuclear.

Kim l-a mai asigurat pe emisarul chinez că Phenianul este dispus să depună eforturi pentru îmbunătăţirea comunicării şi a coordonării cu China, a adăugat China Nouă.

Phenianul face din semnarea unui tratat de pace cu Statele Unite condiţia prealabilă pentru reluarea tratativelor asupra programului său nuclear.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
CHINA COREEA ,
coreea de nord nuclear ,
coreea de nord arme nucleare ,
coreea de nord china
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa