Kremlin: Apelul lui Trump pentru colaborare în privinţa Coreei de Nord e în acord cu poziţia Rusiei

Apelul din partea preşedintelui american Donald Trump de a colabora cu Rusia pentru soluţionarea crizei din Peninsula Coreeană este în conformitate cu poziţia Moscovei în această privinţă, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează site-ul agenţiei Sputnik.

705 afișări
Imaginea articolului Kremlin: Apelul lui Trump pentru colaborare în privinţa Coreei de Nord e în acord cu poziţia Rusiei

Kremlin: Apelul lui Trump pentru colaborare în privinţa Coreei de Nord e în acord cu poziţia Rusiei

"Preşedintele Putin a vorbit în repetate rânduri despre necesitatea unei strânse cooperări între toate părţile interesate în vederea soluţionării crizei nord-coreene. În acest sens, apelul de a coopera pentru a rezolva această problemă, exprimat de către preşedintele american, este cel puţin în conformitate cu poziţia consistentă şi binecunoscută a preşedintelui nostru", a transmis Peskov.

Anunţul Kremlinului a venit ca un răspuns la o întrebare privind declaraţia făcută de către Donald Trump în timpul conferinţei comune cu preşedintele chinez Xi Jinping: "Timpul se scurge rapid, trebuie să acţionăm repede. Sperăm că regimul chinez va acţiona mai repede şi mai eficient decât oricine. De asemenea, fac apel la Rusia să ajute la gestionarea acestei situaţii care poate deveni tragică".

Tot joi, Iuri Uşakov, consilier al preşedintelui Rusiei, a precizat că Vladimir Putin se va întâlni cu omologul său american Donald Trump în Vietnam, vineri, 10 noiembrie, iar pe agenda discuţiilor se vor afla situaţiile din Siria şi Peninsula Coreeană, precum şi relaţiile bilaterale care au atins un punct de minim.

Obiectivul principal al lui Donald Trump în privinţa Coreei de Nord este diminuarea resurselor financiare necesare pentru dezvoltarea nucleară. Acest lucru va depinde în mare măsură de cooperarea nord-coreenilor cu China, care este responsabilă pentru 90% din comerţul exterior al Phenianului şi principalul aliat al regimului Kim Jong-Un. Totodată, SUA urmăreşte ca Rusia şi China să respecte sancţiunile impuse de Consiliul de Securitate al ONU împotriva nord-coreenilor.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici