La şase secunde de catastrofă: Cum au evitat două avioane cu 600 de pasageri la bord o coliziune

Un Boeing al companiei din Hong Kong Cathay Pacific şi un Airbus al filialei sale Dragon Air, care transportau în total 600 de pasageri, au evitat in extremis o coliziune la 18 septembrie, la aterizarea în Hong Kong, au anunţat marţi surse oficiale.

4663 afișări
Imaginea articolului La şase secunde de catastrofă: Cum au evitat două avioane cu 600 de pasageri la bord o coliziune

La şase secunde de catastrofă: Cum au evitat două avioane cu 600 de pasageri la bord o coliziune (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Incidentul s-a produs între un Boeing 777 al Cathay Pacific care venea de la New York şi un Airbus A330 al Dragon Air ce venea din Taiwan.

Cele două avioane au ajuns la o distanţă de 2.000 de metri unul de celelălalt şi se tot apropiau, după ce turnul de control din Hong Kong le-a cerut să îşi amâne aterizarea din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Coliziunea a fost evitată la câteva secunde, potrivit experţilor, dar companiile au exclus orice risc real de acroşaj.

"În niciun moment nu a fost compromisă siguranţa zborurilor", a afirmat un purtător de cuvânt al Cathay.

"Cel mai aproape s-au aflat la o distanţă de o milă nautică (2.000 de metri)", dar piloţii au răspuns prompt alertelor emise de dispozitivele de evitare a coliziunii, potrivit lui.

Avionul Dragon Air a urcat, în timp ce cel al Cathay a coborât, pentru a se afla pe culoare distincte.

Avionul Boeing al Cathay a aterizat fără probleme cu cei 299 pasageri şi 18 membri ai echipajului, urmat, după 14 minute, de avionul Airbus al Dragon Air, care transporta 284 de pasageri şi 12 membri ai echipajului.

Potrivit fostului oficial din cadrul aviaţiei civile din Hong Kong Albert Lam, avioanele au fost la şase secunde de o catastrofă.

La această distanţă şi la această viteză, "riscul de coliziune este foarte ridicat", a declarat el pentru cotidianul gratuit The Standard.

Conducerea aviaţiei civile din Hong Kong a deschis o anchetă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici