Le Pen cere Franţei îndepărtarea de Arabia Saudită, Qatar şi apropierea de Rusia, Iran, împotriva ISIS

Franţa trebuie să îşi "schimbe alianţele" pentu a lupta împotriva reţelei Stat Islamic, îndepărtându-se de Arabia Saudită şi de Qatar pentru a se apropia în special de Rusia şi Iran, a afirmat miercuri în Parlamentul European, preşedinta Frontului Naţional francez, Marine Le Pen, relatează Le Point.

977 afișări
Imaginea articolului Le Pen cere Franţei îndepărtarea de Arabia Saudită, Qatar şi apropierea de Rusia, Iran, împotriva ISIS

Le Pen cere Franţei îndepărtarea de Arabia Saudită, Qatar şi apropierea de Rusia, Iran, împotriva SI (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

După atentatele sângeroase care au avut loc la Paris pe data de 13-14 noiembrie, este nevoie "să spunem pe nume inamicului", a susţinut Le Pen în faţa eurodeputaţilor de la Strasbourg, în cadrul unei dezbateri cu privire la recentele atentate de la Paris.

"Să îl numim, acest lucru obligă la readucerea în discuţie a unui anumit număr de prietenii internaţionale, acest lucru ne obligă să ne punem întrebarea dacă putem continua să avem drept aliaţi Arabia Saudită şi Qatarul" şi să ne punem întrebări asupra "ambiguităţii Turciei în ceea ce priveşte fundamentalismul islamist", a adăugat aceasta.

"Ansamblul de acorduri, de alianţe internaţionale pe care le-am încheiat ne împing de fapt să fim astăzi în mod obiectiv aliaţii fundamentalismului islamist, mai degrabă decât inamicii lui", a declarat Le Pen.

"Propun să schimbăm aceste alianţe. Toţi cei care luptă împotriva fundamentalismului islamist trebuie consideraţi drept aliaţi, fără nicio rezervă. Acest lucru înseamnă Egipt, Emiratele Arabe Unite, Rusia, Iran", a precizat ea.

Relaţia Occidentului cu Riyadul a fost în egală măsură criticată de liderul grupului Verzilor din Parlamentul European, belgianul Philippe Lamberts.

"Regimul Arabiei Saudite propagă o formă de islam care este probabil cea mai totalitară, cea mai fascistă din lume", a spus acesta. "Este un regim aliat nouă, dar care încarnează reţeaua Stat Islamic care a reuşit, este modelul pe care Daesh (n.r. acronimul "Stat Islamic" în limba arabă) vrea să-l imite", a afirmat Lamberts.

Arabia Saudită este "un stat care dispreţuişte drepturile fundamentale, care crucifică, care decapitrează, care taie mâini, dar cu care noi întreţinem relaţii excelente. Dar ce vreţi, dependenţa noastră de petrol ne face dependenţi de astfel de oameni", a comentat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici