Leon Panetta : Iranul formează o miliţie pro-regim în Siria

Gardienii Revoluţiei din Iran formează o miliţie şiită în Siria, care să se alăture regimului Bashar al-Assad pentru a lupta împotriva opoziţiei, a declarat marţi secretarul american al Apărării, Leon Panetta.

463 afișări
Imaginea articolului Leon Panetta : Iranul formează o miliţie pro-regim în Siria

Iranul formează o miliţie pro-regim în Siria, a anunţat Leon Panetta (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Iranul "încearcă să formeze o miliţie în Siria care să se alăture regimului. Observăm o prezenţă din ce în ce mai mare a Iranului în Siria şi acest lucru ne îngrijorează foarte mult", a declarat Panetta în timpul unei conferinţe de presă.

"Tot ceea ce poate rezulta din acest lucru, sincer, este o prelungire a suferinţei sirienilor", a adăugat Panetta. "Iranul ar trebui să se mai gândească la implicarea sa".

Această miliţie este compusă din "sirieni în majoritate şiiţi, pe alocuri alawiţi", la fel ca preşedintele Bashar al-Assad, a menţionat generalul Martin Dempsey, şeful de stat major american. Potrivit lui, miliaţia este formată urmând modelul Armatei Mahdi din Irak, o miliţie şiită puternică condusă de Moqtada Sadr, care a luptat împotriva forţelor americane în Irak.

Armata siriană este slăbită de dezertările unei părţi a liderilor săi. "Armata siriană luptă de aproximativ 18 luni. Oricare armată ar fi afectată de un astfel de ritm", a declarat şeful de stat major american, potrivit căruia forţele guvernamentale au probleme cu aprovizionarea şi au moralul afectat.

"Din această cauză Iranul intră în joc pentru a forma miliţia, pentru a ridica o parte din presiunea care apasă pe militarii sirieni", a declarat Dempsey.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici