Liderul dreptei din Grecia, Antonis Samaras: Nu vom ieşi din euro. Nu vom lăsa pe nimeni să ne scoată din Europa

Liderul dreptei conservatoare greceşti, Antonis Samaras, a promis vineri seara ţării sale că "vor ieşi din criză, dar nu din euro", dacă partidul său va câştiga la alegerile legislative cruciale de duminică, partidului său fiind la egalitate cu cel de stânga radicală în sondaje.

539 afișări
Imaginea articolului Liderul dreptei din Grecia, Antonis Samaras: Nu vom ieşi din euro. Nu vom lăsa pe nimeni să ne scoată din Europa

Antonis Samaras (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Vom ieşi din criză. Nu vom ieşi din euro. Nu vom lăsa pe nimeni să ne scoată din Europa", a declarat el în faţa câtorva mii de simpatizanţi, adunaţi în Piaţa Syntagma, din centrul Atenei, pentru ultimul său miting electoral înaintea scrutinului.

Anumite sondaje indicau un avantaj minor al Partidului Noua Democraţie al lui Samaras, în faţa celui de stânga, radical, al lui Alexis Tsipras, Syriza.

"Prima dilemă este între euro şi drahma. Mai mulţi prieteni ai ţării ne-au avertizat", şi "destinul ţării va depinde de răzpunsul alegătorilor", a menţionat Samaras.

Liderul de dreapta reprezintă un garant al menţinerii Greciei în zona euro, chiar dacă doreşte o renegociere al planului de salvare, care impune o serie de rigori severe Atenei.

Adversarul său, Tsipras, a declarat că va "anula" acest memorandum rămânând însă în zona euro.

"Dacă com întrerupe relaţiile cu partenerii noştri, ei ne vor constrânge să părăsim zona euro, nu vom mai putea importa (...), acest lucru ar fi de zece ori mai grav", a declarat Samaras.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici