Liderul extremei-drepte britanice afirmă că ţara sa are "o problemă" cu infracţiunile romilor români

Liderul BNP, Nick Griffin, al cărui partid de extremă-dreapta a ajuns în Parlamentul European în urma alegerilor europene din iunie, a declarat joi că Marea Britanie "are o problemă cu infracţiunile ţiganilor români", relatează postul de televiziune Channel 4 în pagina electronică.

25 afișări
Imaginea articolului Liderul extremei-drepte britanice afirmă că ţara sa are "o problemă" cu infracţiunile romilor români

Liderul Partidului Naţional Britanic Nick Griffin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Liderul Partidului Naţional Britanic (BNP) a declarat într-un interviu pentru postul de televiziune că există "două feluri de ţigani în Marea Britanie". "Există romii anglicizaţi, care s-au adaptat complet şi care s-au stabilit aici de generaţii, care atunci când pleacă dintr-o zonă lasă foarte curat în urma lor, astfel încât nici nu îţi dai seama că au stat acolo", declară Griffin, care precizează că nu are nicio problemă cu aceasta.

"Dar, pe de altă parte, există nomazi, în principal din Irlanda, şi ţiganii cerşetori şi hoţi de buzunare din Londra. Şi deşi elita liberală ar putea spune că este politic incorect să spui acest lucru, eu am să spun că în rândul acestora există un nivel ridicat al infracţionalităţii", a spus Griffin.

Griffin a declarat, de asemenea, că în opinia sa "nu există loc în Europa pentru islam", pe care l-a descris drept un "cancer" care ar trebui "extirpat prin chimioterapie". "Valorile occidentale, libertatea de exprimare, democraţia şi drepturile pentru femei sunt incompatibile cu islamul, care este un cancer ce devorează libertăţile, democraţia şi drepturile noastre acordate femeilor, şi trebuie făcut ceva în acest sens", a spus liderul extremist britanic.

El a precizat că opinia sa este împărtăşită de unul dintre reprezentanţii partidului de extremă dreapta flamand, Vlaams Belang, care ar fi declarat că este "nevoie de o chimioterapie globală împotriva islamului pentru a salva civilizaţia".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici