VIDEO: Parlamentul European a aprobat Acordul Brexit. Verhofstadt: Acesta nu este un „adio”, ci doar un „la revedere” / Farage: Nu ne vom mai întoarce niciodată

Parlamentul European a votat, miercuri seară, Acordul Brexit. Marea Britanie se va retrage vineri, 31 ianuarie, la miezul nopţii, din Uniunea Europeană.

8892 afișări
Imaginea articolului VIDEO: Parlamentul European a aprobat Acordul Brexit. Verhofstadt: Acesta nu este un „adio”, ci doar un „la revedere” / Farage: Nu ne vom mai întoarce niciodată

Sursa FOTO: Profimedia Images

Urmăriţi imagini de la sesiunea plenară privind ratificarea Acordului Brexit 

UPDATE Moment emoţionat după votul pentru ratificarea acordului Brexit: Europarlamentarii britanicii au cântat

Un moment emoţionant a avut loc după finalizarea votului pentru ratificarea acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Citeşte continuarea..

UPDATE Parlamentul European a aprobat Acordul Brexit

Proiectul de rezoluţie privind Acordul de retragere a Marii Britanii din UE a fost aprobat de Parlamentul European cu 621 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 13 abţineri, informează site-ul Politico.eu.

Uniunea Europeană va trebui să ratifice Acordul Brexit printr-o decizie cu majoritate calificată a Consiliului Uniunii Europene.

Marea Britanie, membră a comunităţii europene din ianuarie 1973, se va retrage oficial din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020, la ora locală 23.00 (1 februarie, 0.00, ora Bruxellesului). Va urma o perioadă de tranziţie, până pe 31 decembrie 2020, în care Marea Britanie va continua să aplice reglementările europene.

Irlanda de Nord va continua să aibă statut special şi după perioada de tranziţie, rămânând în uniunea vamală UE până când va fi stabilit un alt statut, prin negocierile referitoare la relaţiile post-Brexit. Premierul britanic, Boris Johnson, speră să obţină până la sfârşitul acestui an un acord comercial care să reglementeze relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit. Un reprezentant al Comisiei Europene a semnalat că Uniunea Europeană probabil nu va avea timp să finalizeze până la sfârşitul anului negocierile cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit. Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziţie post-Brexit, valabilă până pe 31 decembrie 2020.

UPDATE Verhofstadt: Brexit nu este un „adio, ci doar un <<la revedere>>”

Guy Verhofstadt, coordonatorul Brexit al Parlamentului European, a declarat că este „trist” faptul că Marea Britanie, „o ţară care ne-a eliberat de două ori, care de două ori s-a sacrificat pentru Europa”, se retrage din UE.

„Aşadar, acest vot nu este un adio, ci doar un <<la revedere>>”, a spus Verhofstadt, în cadrul discursului susţinut în sesiunea plenară. 

UPDATE Un politician britanic a plâns în Parlamentul European, în timpul discuţiilor privind ratificarea acordului Brexit

Sarah Margaret "Molly" Scott Cato, un politician din Marea Britanie, a izbucnit în lacrimi imediat după ce a susţinut discursul său, în cadrul sesiunii plenare de la Bruxelles.

„Cu durere şi regret, trebuie să accept retragerea din Uniunea Europeană. Sper totuşi că într-o bună zi mă voi întoarce aici şi voi sărbători revenirea în inima Uniunii Europene”, a spus Scott Cato, înainte să înceapă să plângă. 

UPDATE Europarlamentar laburist: Brexit nu are consimţământul sincer al poporului britanic

Europarlamentarul laburist Richard Corbett a declarat că va vota împotriva acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, susţinând că acordul nu este „avantajos pentru Marea Britanie şi nici pentru Europa”.

„Au spus că acest lucru va fi bun pentru Marea Britanie şi pentru economia ţării. Nu este aşa”, a adăugat europarlamentarul. 

Corbett a mai spus că Marea Britanie se va întoarce în Blocul Comunitar, argumentând că generaţia tânără nu este de acord cu Brexit. 

UPDATE Nigel Farage: Nu ne vom mai întoarce niciodată 

Liderul partidului Brexit Nigel Farage a declarat, în cadrul ultimului său discurs susţinut în calitate de europarlamentar, că „momentul Brexit”, care va avea loc pe 31 ianuarie, va marca un „punct fără de întoarcere”. 

„Odată ce plecăm, nu ne vom mai întoarce niciodată”, a spus Farage. 

Ştirea iniţială:

În cadrul sesiunii plenare din Bruxelles, Parlamentul va vota Acordul privind Retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

Ursula von der Leyen, Preşedinta Comisiei Europene, Charles Michel, Preşedintele Consiliului European, Maroš Šefčovič, Vicepreşedintele Comisiei Europene şi Michel Barnier, Negociatorul-şef al UE pentru Brexit sunt aşteptaţi să participe la dezbaterea cu liderii grupurilor politice, care va avea loc înaintea votului şi va începe în jurul orei 16:15 (17:15 în România).

Votul din Parlamentul European are loc după finalizarea procesului de ratificare în Regatul Unit şi după avizul favorabil dat săptămâna trecută de Comisia pentru afaceri constituţionale din Parlamentul European. Pentru a intra în vigoare, Acordul de retragere dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit trebuie aprobat de către Parlamentul European cu majoritatea simplă a voturilor exprimate, înainte de a fi supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliu.

Marea Britanie se retrage pe 1 februarie din Uniunea Europeană, dar negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale generează din nou riscuri privind producerea unui Brexit "dur", cu efecte care vor fi simţite abia din ianuarie 2021, când expiră perioada de tranziţie.

Michel Barnier, negociatorul-şef european pe tema Brexit, a avertizat că există riscul unei întreruperi brutale a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. "Prima etapă este finalizată şi trebuie să reconstruim totul. La sfârşitul acestui an, dacă nu vom avea un nou acord, nu va mai fi o situaţie de rutină, nu vor mai fi reglementări. Trebuie să conştientizăm că există riscul de a ajunge la marginea prăpastiei, mai ales în privinţa relaţiilor comerciale", a avertizat Michel Barnier, potrivit cotidianului Le Figaro.

În lipsa unui acord comercial bilateral, relaţiile economice dintre Bruxelles şi Londra vor intra sub incidenţa reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), mai puţin avantajoase. Michel Barnier a reiterat că există "foarte puţin timp" pentru a se ajunge la un nou acord în timpul perioadei de tranziţie, aşa cum insistă premierul Boris Johnson. Noul acord va trebui să conţină reglemenări comerciale, în domeniul securităţii, energiei, transporturilor şi pescuitului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici